Austria propune o iniţiativă de pace între Ucraina şi Rusia
Data publicării:
"Cine vrea să împiedice războiul trebuie să pună în locul lui o acţiune politică menită să împiedice activitatea militară", pledează liderul social-democrat într-un interviu pentru cotidianul Kronen Zeitung. El vrea să se întâlnească în mod succesiv cu preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin, scrie Mediafax.
Această iniţiativă, a unei ţări din cadrul Uniunii Europene (UE) a cărei economii este orientată către Europa de Est, apare în contextul în care împotriva Rusiei sunt lansate noi sancţiuni europene şi americane.
Werner Faymann urmează să efectueze o vizită la Roma, joi, pe 18 septembrie, când se va întâlni cu Federica Mogherini, viitoarea şefă a diplomaţiei europene, cu care vrea să-şi coordoneze misiunea de bune oficii, a precizat Cancelaria austriacă. Apoi va merge la Kiev, în următoarele trei săptămâni, şi va discuta la telefon cu Putin.