Austria nu va expulza diplomați ruși. Motivul pe care îl invocă

Data actualizării: Data publicării:
Austria Holds Legislative Elections
Foto: Guliver/GettyImages

Austria nu va expulza diplomaţi ruşi în cadrul scandalului Skripal, spre deosebire de alte 16 ţări din Uniunea Europeană, a anunţat luni guvernul austriac, precizând că doreşte să menţină în calitate de ţară neutră o posibilitate de dialog cu Kremlinul, relatează AFP, citată de Agerpres.

Austria Holds Legislative Elections
Foto: Guliver/GettyImages

Noi susţinem decizia de a-l rechema pe ambasadorul UE de la Moscova, dar nu adoptăm măsuri la nivel naţional. Dorim să menţinem deschise canalele de comunicare cu Rusia”, au indicat într-un comunicat comun cancelarul austriac Sebastian Kurz (foto) şi ministrul afacerilor externe, Karin Kneissl. Ei au adăugat că „Austria este o ţară neutră şi se consideră o punte între Est şi Vest”.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a indicat luni că 14 ţări membre ale UE au decis să expulzeze diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie ca urmare a otrăvirii în această ţară a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia.

De o manieră concertată, 14 ţări din UE au decis să expulzeze diplomaţi ruşi”, a declarat Tusk la Varna (Bulgaria), unde participă la summitul UE-Turcia. „Măsuri suplimentare, care să includă noi expulzări, nu sunt excluse în următoarele zile şi săptămâni”, a adăugat Tusk.

Ţările europene au precizat în comunicate oficiale numărul diplomaţilor expulzaţi. Astfel, Germania, Franţa şi Polonia au declarat persona non-grata patru diplomaţi ruşi, Lituania - trei, iar Italia şi Danemarca - doi. Ministerul Afacerilor Externe român a notificat ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata şi că este obligat să părăsească teritoriul României.

La acţiunea concertată a UE şi SUA s-a raliat şi Ucraina, care a anunţat luni că expulzează 13 diplomaţi ruşi. „În spirit de solidaritate cu partenerii noştri britanici şi aliaţii noştri transatlantici şi în coordonare cu ţările din UE, Ucraina aluat decizia de a expulza de pe teritoriul său 13 diplomaţi”, a precizat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, într-o declaraţie difuzată de biroul său de presă.

Londra a expulzat deja 23 de diplomaţi ruşi, Moscova expulzând un număr egal ca represalii şi anunţând încetarea activităţilor British Council pe teritoriul său.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri