Preşedintele Klaus Iohannis, a avut, joi, o convorbire telefonică cu premierul britanic, Theresa May, cu care a discutat inclusiv despre starea de sănătate a celor doi români răniți în atacul de la Londra, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
„Preşedintele României a condamnat în termeni fermi atacul terorist care a avut loc ieri la Londra, lângă Parlament, simbolul democrației britanice, și a exprimat solidaritatea deplină a României și a poporului român cu Regatul Unit. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, totodată, în numele său şi al României, condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți. A fost discutată, de asemenea, situația celor doi cetățeni români răniți în atacul de ieri, Prim-ministrul britanic exprimând regretele sale puternice pentru rănirea lor şi speranţa că starea de sănătate a acestora, mai ales a cetăţenei române aflate încă în stare critică, se va ameliora”, se arată în comunicatul citat.
„Preşedintele României a transmis sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului, evocând preocuparea pentru creşterea în amplitudine şi frecvenţă a fenomenului terorist, precum şi a gradului său de impredictibilitate”, se mai spune în textul citat.