ANALIZĂ. Președintele Ucrainei încearcă să câștige timp prin organizarea anticipatelor

Data publicării:
putin-ianukovici - 6302672-AFP Mediafax Foto-ALEXANDER NEMENOV

Victor Ianukovici nu se va lăsa dus. Speră că în timp va obţine, cu ajutorul Rusiei, o întărire a puterii sale. Nu vrea să plece pentru că are prea multe de pierdut. El şi oamenii care îl sprijină. De aceea, compromisul actual ar putea fi doar de moment. Instabilitatea poate reveni.

Oficialii europeani au reuşit să obţină concesii din parte puterii de la Kiev pentru a detensiona situaţia, care se deteriorase până în apropierea stadiului de război civil. Sub ameninţarea sancţiunilor şi a unui blocaj diplomatic total, Ianukovici şi opoziţia au semnat un acord.

Oamenii de pe euromaidan nu sunt însă convinşi. Pentru mulţi înseamnă încetarea focului, însă alţii vor să vadă pedepse pentru crime.

„Ianukovici trebuie să plece acum și să nu se mai întoarcă niciodată. Nu avem nevoie de alegeri, el nu ar trebui lăsat să organizeze scrutinul”, spune unul dintre protestatari.

În ţară, situaţia va fi greu de controlat. Sunt oraşe, chiar regiuni care s-au declarat libere de puterea centrală. În vestul ţării, poliţia fraternizează cu manifestanţii.

În est, puternicii locali se declară liberi de legăturile cu Kievul, dar trag spre Rusia.

Eventualele alegeri prezidenţiale din acest an nu au cum să schimbe situaţia. Tradiţional, ţara este împărțită în două şi ultimul scrutin, din 2010, arată estul prorus care a votat cu ianukovici şi vestul ţării prooccidental.

Oricare ar fi alesul, tensiunile vor rămâne aceleaşi, iar dacă va fi ales un candidat cu vederi către vest, atunci regiunile proruse se vor revolta. Cel mai probabil, stârnite de Moscova.

Dar Ianukovici nu concepe să piardă puterea. De la instalarea sa în funcţie, în 2010, Ianukovici şi-a construit o axă a puterii pe modelul Putin, comentează Deutsche Welle.

Viktor Ianukovici s-a înconjurat de oameni din Doneţk, oraşul său natal, aflat în estul ţării. Fostul prim-ministru, şeful de la interne sunt de acolo. Şi mulţi oameni de linia a doua. E o regiune minieră şi metalurgică, unde domină crima organizată. Chiar actualul preşedinte a făcut închisoare pentru câteva delicte.

La Kiev a venit cu interesele oligarhilor din oraşul natal. Afacerile acestora au prosperat.

Şi ale preşedintelui au mers unse. Alexander Ianukovici, fiul preşedintelui este cotat de Forbes cu o avere de aproape 200 de milioane de dolari, la vedere. Alte surse vorbesc că familia ar sta, prin diverşi interpuşi, pe jumtate de miliard.

Afacerile necurate au prosperat, în timp ce ţara a decăzut. La finalul anului trecut a fost aproape de faliment şi doar acel balet al lui Ianukovici între est şi vest a smuls Rusiei un ajutor de urgenţă.

Dar pe fondul a trei luni de proteste şi al înăbuşirii în sânge al revoltei, situația s-a deteriorat puternic. Standard and Poor's estimează că Ucraina va intră în încetare de plăti. Doar un ajutor masiv poate să scape ţara.

Ianukovici se vrea la putere pentru a se apăra. El şi familia sa lărgită de interese. Dar, după baia de sânge, s-ar putea să fie nevoit să plece. A devenit indezirabil în ochii Vestului. Speră într-un suport al Rusiei. Numai că, pentru Valdimir Putin nu, a fost decât un pion cu care şi-a pus interesele în practică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri