Ambasadorul Austriei la Bucureşti: Lemnul e ceva foarte emoţional
3% din pădurile din România sunt încă virgine, iar această suprafaţă este considerată cea mai mare arie de acest fel din Europa. Dar stăm mai puţin bine la protecţia acestui tezaur. Cea mai mare firmă austriacă care exploatează lemn pe teritoriul ţării noastre a fost implicată într-un scandal de corupţie, care este încă investigat.
Balazs Barabas: O companie austriacă este implicată într-un scandal în România, Schweighofer. Se pare că au cumpărat loturi de lemn nemarcat, lucru care nu este deloc încurajator pentru defrişările ilegale. Cum lucrează astăzi această companie, combină profitul cu protejarea naturii?
Gerhard Reiweger: Pentru mine acesta este un caz foarte interesant, urmăresc, întreb şi mă informez de mai multe luni asupra lui. Sunt foarte multe niveluri diferite ale acestei situaţii. Foarte mulţi români, nu vorbesc despre autorităţi, ci despre oamenii pe care îi ştiu, de prietenii mei, sunt convinşi că se comit ilegalităţi în domeniul pădurilor. Deci, dacă este o investigaţie asupra comportamentelor ilegale, nu este ceva care să preocupe ambasada şi ambasadorul austriac. Este ceva de care trebuie să investigheze şi va investiga. Eu vin dintr-o ţară unde industria în domeniul forestier este foarte dezvoltată iar pădurile pot fi replantate. Aşa că avem mai multe întrebări. Ce înseamnă tăiat ilegal? Cineva poate fura lemnul. Aceasta este o infracţiune. Un proprietar de pădure poate tăia pădurea fără permisiune. Acest lucru este neregulamentar din punctul de vedere al industriei forestiere, pentru că proprietarii au obligaţia, ca în orice altă ţară, să reîmpădurească. Acum se pune problema, la care punct este responsabilitatea cui? Iar aceste lucruri nu sunt diferenţiate în dezbaterile publice.
Balazs Barabas: Dar lucrurile sunt destul de clare. În sensul că problema nu este că se taie copaci. Problema este ca ei să se taie în cadrul legal, în condiţii legale. Iar cadrul legal este că se taie copacul, aveţi aprobarea să se taie o parte din copaci dar trebuie să fie marcaţi pentru a putea fi identificaţi. Şi se pare că Schweighofer a cumpărat cantităţi mari de lemne nemarcate, şi astfel provenienţa lemnelor nu s-a putut identifica, şi era posibil ca ele să provină din defrişări ilegale. Deci aceasta a fost problemă, că Schweighoffer ar trebuie să fie sigur şi să se asigure că achiziţionează lemn legal. Ceea ce se pare, pe baza unor înregistrări, că nu s-a întâmplat. Este vorba de lemne care nu au fost marcate.
Gerhard Reiweger: Nu vreau să vorbesc ca apărător al companiei, al unei companii austriece. Nu este treaba mea. Bineînţeles, dacă vreţi, pot să vă spun ce mi-a spus compania, că buştenii trebuie marcaţi la un capăt iar dacă sunt tăiaţi în bucăţi nu trebuie marcate şi bucăţile în parte, nu sunt expert în asta. Există argumente de ambele părţi. Eu sunt interesat într-o discuţie pe baze logice. Care ajunge la chestiunea cantităţii. Nu sunt interesat să decid şi nu pot să decid dacă au existat buşteni achiziţionaţi fără verificarea corespunzătoare, a documentaţiei, se poate întâmpla, nu ştiu. Important este argumentul care este un sentiment general în ţara aceasta, că din cauza unor posibile, presupuse activităţi ilegale România îşi pierde pădurile. Şi am dubii în privinţa aceasta. Cantităţile de care vorbim, chiar dacă există presupuneri, nu sunt destul de mari ca să fie un pericol pentru pădurile uriaşe din România. Este o chestiune de statistici şi date. E vorba de miloane de metri cubi tăiaţi, din multe surse, de multe companii, de multe organizaţii. Deci ar fi bine să se verifice despre ce cantităţi e vorba. Şi un simplu fapt: o companie ca Schweighofer lucrează cu un singur tip de lemn, lemn moale, de brad. Sunt păduri întinse de mesteacăn, de lemn tare, foarte frumoase, de mare valoare. Noi în Austria avem mulţi brazi, care ne plac foarte mult, avem păduri de foioase. Chiar dacă este o discuţie interesantă, dacă ai o industrie forestieră funcţională, ca în Austria, sunt discuții despre cât este de bine să ai doar monoculturi. Este o discuţie foarte interesantă despre mediul înconjurător. Vorbim despre industria forestieră legală. Dar poate ar trebui să menţinem un anumit grad de varietate, "mischwald", cum îi spunem în germană, când nu avem doar o monocultură. Deci aceste discuţii sunt interesante şi le-am avut în Austria. Şi cred că lipsesc aici. O altă chestiune sunt rezervaţiile naturale. Ar fi o crimă să distrugi rezervaţiile naturale. Ar trebui să fie dezvoltate rezervaţiile naturale? Aceste organizaţii ecologice, nu ar dori să dezbată dacă România ar trebui să-şi lărgească rezervaţiile naturale? Dacă ar trebui să fie mai bine protejate? Cât de mare să fie suprafața? Pot fi multe discuţii interesante bazate pe industria forestieră într-o ţară ca România, Austria, Suedia, Finlanda, pot fi un procent important din economie. Şi o ultimă chestiune, complet separat de Schweighofer, doar o chestiune logică. Care e situaţia cu importurile? Oamenii spun compania aceasta, aceea, pentru că sunt şi altele în afara celei de care vorbim tot timpul, folosesc cantităţi uriaşe de lemn. Dar importă cantităţile uriaşe!
Balazs Barabas: Deci putem fi de acord că obligaţiile legale trebuie să fie valabile atât pentru companii, cât şi pentru stat.
Gerhard Reiweger: In mod clar, dar ceea ce spun e că este o chestiune interesantă pentru că influenţează dezvoltarea industrială, schimbarea industriei, a mediului, şi mai există şi acest ataşament emoţional pe care oamenii îl au faţă de lemn şi pe care îl înţelegem foarte bine noi, austriecii şi germanii. Avem o întreagă mitologie a lemnului. Care sunt, din câte văd, foarte asemănătoare cu sentimentele românilor. Lemnul e ceva foarte emoţional. Noi chiar am propus autorităţilor române, dacă sunt interesaţi, putem face un schimb de idei despre administrarea pădurilor, protecţia mediului, rezervaţiile naturale, deci ceea ce face în mod obişnuit o ambasadă: stabileşte contacte, ajută la schimbul ideilor, a exemplelor pozitive, a analizelor juridice, care ar trebui să continue. Toată lumea vrea să vadă lucrurile clar.
Sistemul de integrare al refugiaților în Austria este diferit față de cel din alte țări europene. Austriecii lucrează pe mai multe niveluri, pentru ca adaptarea să fie făcută în mod eficient, iar azilanții să se obișnuiască treptat cu viața în noua lor țară.
Balazs Barabas: Mii de refugiaţi au ajuns în Austria anul trecut. Au nevoie de adăpost, de bani, de susţinere pentru a trăi în Austria măcar pe perioada în care li se procesează cererile de azil. Cum se descurcă Austria în acest caz?
Gerhard Reiweger: Austria a făcut eforturi foarte mari. Am avut 9000 de cereri de azil pentru ţara noastră şi încercăm să avem grijă cât mai bine de aceşti oameni. La nivel naţional am încercat să răspândim refugiaţii prin toată ţara, ca să nu fie adunaţi doar în zonele urbane. Am primit mult ajutor din partea organizaţiilor non-guvernamentale, simpli cetăţeni, care au ajutat cu interacţiunea, cu lecţii de limbă germană şi aşa mai departe. Sistemul este astfel construit încât noi oferim o susţinere elementară celor care cer azil. Asta înseamnă adăpost, hrană, ceva bani de buzunar, şi apoi începe procesul de triere a celor care pot primi azil. Odată ce oamenii sunt acceptaţi drept refugiaţi, aceşti azilanţi temporari aflaţi sub legea europeană sunt trataţi ca restul de emigranţi legali din Austria. Acest lucru înseamnă că au dreptul să primească un venit de bază pe care îl primesc cei care nu au locuri de muncă, suma este destul de generoasă, alocaţii pentru copii. Am creat un întreg sistem legat de cum putem integra emigranţii. Avem un plan în cinci puncte bazat pe planul nostru general pentru emigranţi. Principalii piloni sunt: cursurile de limbă, cursuri profesionale care oferă şi validarea calificărilor, explicarea valorilor europene, discuţii despre ce înseamnă să trăieşti în societatea austriacă, ideile de bază despre ce înseamnă un stat de drept democratic.
Aproximativ 300 de cetățeni austrieci, conform statisticilor oficiale, au plecat până acum în Orientul Mijlociu pentru a se alătura organizațiilor teroriste. Austria a dezvoltat recent un plan pentru a ține sub control radicalizarea tinerilor, un fenomen tot mai răspândit în lumea vestică. O lege votată de curând de parlament interzice finanţarea moscheilor cu surse din afara statului austriac şi impune imamilor să cunoască şi limba germană.
Balazs Barabas: Dar vedem un alt fenomen îngrijorător, legat de tineri, nu doar în Austria ci şi din alte ţări occidentale, care se înrolează în organizaţii teroriste islamice. Cum poate fi combătută această situaţie, cum ar putea fi convinşi că democraţia europeană este drumul corect pe care îl pot urma?
Gerhard Reiweger: Cred că situaţia diferă de la ţară la ţară. Pot discuta doar despre Austria şi am verificat, atunci când m-am pregătit pentru acest interviu, şi sunt câteva sute de tineri care au arătat şi arată simpatie pentru grupări extremiste, inclusiv ISIS, din Orientul Mijlociu. Dar dacă ne uităm la numărul de musulmani pe care îl avem în Austria, 570.000 este cifra cea mai recentă, procentul este unul redus. Legea pentru islam are un element important: pregătim profesori musulmani care predau în sistemul austriac, la Universitatea din Viena, studii teologice în islam. Avem un sistem în care profesorii de diferite religii au nevoie de educaţie universitară şi de acceptul din partea comunităţii lor religioase. Deci acest sistem se aplică şi în cazul islamului, pentru că vrem să ştim ce anume se predă, cursurile trebuie să fie publice. De asemenea, societăţile religioase pot accepta desigur donaţii, cadouri din alte ţări, dar nu îşi pot finanţa operaţiunile curente prin subfinanţări din alte ţări. Deci acesta este o metodă prin care ţinem sub control curentele radicaliste islamice.
Austria a avut șanse foarte mari ca în urma recentelor alegeri prezidențiale să aibă o conducere de extremă dreapta. Retorica politică naționalistă ar fi fost astfel reprezentată pentru prima oară la cel mai înalt nivel, într-un stat al Uniunii Europene.
Balazs Barabas: Pe de altă parte, retorica de extremă dreaptă este tot mai puternică în Europa şi de ce să nu o spunem, este şi cazul Austriei. Cum putem face faţă acestui discurs? Cum putem calma situaţia şi îngrijorările acestei părţi a populaţiei pe care nu o putem ignora?
Gerhard Reiweger: Trendul despre care vorbiţi se dezvoltă în Europa de mulţi ani. Din punctul de vedere al Austriei, încercăm să contrabalansăm aceste lucruri prin crearea unui sistem de integrare eficient, despre care am discutat deja. Deci, o parte a acestui sistem este că încercăm cât de mult putem să îi trimitem pe cei care au primit azil prin toată ţara, astfel încât să evităm dezvoltarea unei societăţi paralele. În Viena sunt bineînţeles un număr mare de refugiaţi, emigranţi, azilanţi şi am reuşit să facem până acum lucruri bune pentru viaţa lor şi vom continua. Astfel avem un amestec echilibrat de grupuri de populaţie. Lucrul interesant este că în cartierele din Viena unde este o concentraţie mai mare de azilanţi şi refugiaţi, nu avem o împotrivire semnificativă a populaţiei locale, cel puţin nu mai puternică decât în zonele rurale unde de exemplu sunt foarte puţini emigranţi. Avem aşadar o experienţă veche, când oamenii ajung să se cunoască reciproc, când au experienţe personale, lucrurile acestea ajută de cele mai multe ori la înţelegerea reciprocă. Şi asta încercăm să facem tot ceea ce înseamnă eforturi pentru integrare, aşa cum am menţionat deja. În acest pachet sunt de asemenea iniţiative precum crearea de sisteme de mentorat, înfiinţarea de ziare, refugiaţi pe care îi considerăm modele de integrare merg la şcoli şi aşa.
Balazs Barabas: Mai am o ultimă întrebare şi de data aceasta aş vrea să ieşiţi din rolul diplomatului. Ce vă place şi ce nu vă place în România?
Gerhard Reiweger: Ce îmi place? Ar lua mult timp să enumăr lista. Îmi place diversitatea ţării, Ardealul care are multe conexiuni cu Austria, cu Ungaria, monarhia austro-ungară, dar şi alte părţi care au legătură directă, precum Bucovina, Suceava, Banatul, diversitatea permite să dezvoltăm multe lucruri. Ce nu îmi place, pentru că nu voi evita această întrebare, nu îmi place traficul din Bucureşti. Nu doar că este aglomerat, dar este o situaţie pe care am avut-o şi în Austria când eram tânăr. Se conduce prea repede, nu se respectă toate regulile, este stresant. Dar ştiu că aceste lucruri se pot schimba. Şi mai este ceva. Nu îmi place că românii se opresc, mulţi români, chiar şi educaţi, se opresc să analizeze diferite probleme. Vorbesc despre situaţii care sunt într-un anume fel din cauza unor motive istorice şi nu vin cu soluţii pentru viitor. Şi aceasta este ceva ce subliniez mereu în conversaţiile private pe care le am. Dacă vorbim despre Austria, de-a lungul vieţii mele am putut vedea schimbările. Partea rurală a fost mereu frumoasă, dar satele nu au fost întotdeauna la fel de frumoase şi de dezvoltate cum sunt acum. Aceasta este parte a dezvoltării economice şi parte a turismului. Acestea ar fi câteva lucruri asupra cărora, la nivel personal, reflect şi discut cu prietenii. Dar asta arată cât de interesant este aici pentru că sunt atât de multe probleme de discutat, este o ţară care se dezvoltă şi sunt foarte multe oportunităţi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
