Ea a mers pe o sârmă suspendată la 35 de metri deasupra Pământului fără a se folosi de un cablu de siguranţă.
În 25 de minute, curajoasa acrobată a reuşit să parcurgă, pe sârmă, distanţa de la baza celebrei coline Montmartre până la bazilica Sacre Coeur. S-a pregătit pentru această acrobaţie atât fizic, cât şi psihic, mai bine de un an. Are însă o lungă experienţă în spate. A început să meargă pe sârmă când avea doar 8 ani. Se ajuta atunci de un cablu de siguranţă. În timp şi-a dezvoltat reflexele, iar toate performanţele de până acum au ajutat-o să ducă această reprezentaţie la bun sfârşit în aplauzele miilor de oameni care o susţineau de la sol.