Acord pentru formarea guvernului, în Germania, după patru luni
Data publicării:
Conservatorii şi social-democraţii germani au ajuns, miercuri dimineaţă, la un acord asupra formării unui guvern de coaliţie la Berlin, scrie Agerpres.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au reuşit să ajungă la un compromis cu privire la distribuirea portofoliilor în noul executiv.
De asemenea, partidele implicate în negocieri au reuşit să depăşească şi divergenţele cu privire la reforma sistemului de sănătate şi la încadrarea contractelor de muncă pe perioadă determinată.
După o rundă de tratative de peste 20 de ore, se pare că social-democraţii germani - care au participat la o 'mare coaliţie' alături de blocul conservator şi în perioada 2013-2017 - vor păstra portofoliul muncii şi afacerilor sociale, deşi postul era dorit şi de CSU, conform unor surse apropiate negocierilor, citate de dpa.
SPD a dorit să păstreze în noul guvern poziţia de ministru de externe şi va deţine şi portofoliul finanţelor, care a fost deţinut până acum de CDU, partidul cancelarului Angela Merkel.