Familia grofilor Barcza a avut mai multe resedinţe, dar cea mai cunoscută dintre ele a rămas cea de la Pusztazamor. Nu ştie nimeni când s-a ridicat construcţia, se presupune totuşi că undeva în jurul secolului al XVIII-lea a apărut castelul în localitate.
De atunci a suferit mai multe modificări, iar forma pe care o are astăzi a căpătat-o la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Un parc cu o suprafaţă de trei hectare înconjoară clădirea. Ce este cu adevărat fascinant aici este vârsta centenară a arborilor.
După Al Doilea Război Mondial, castelul a fost naţionalizat, ca toate celelalte din Ungaria. În timpul revoluţiei din 1956, cei din familia Barcza, care mai erau încă în ţară, au ales calea exilului. Descendenţii familiei de aristocraţi trăiesc astăzi la Sydney şi New York. Starea castelului s-a deteriorat în perioada comunistă, când nu s-au făcut niciun fel de lucrări de mentenanţă.
Dincolo de valoarea castelului, domeniul ascunde o comoară nepreţuită. Un stejar înalt de 25 de metri, a cărui vârstă este estimată la 250-350 de ani.
Proprietarul actual al castelului a făcut o pasiune pentru această minune naturală.
„Când am venit aici prima dată şi l-am văzut, pur şi simplu m-am îndrăgostit de el, mi-am pierdut minţile. M-am dus acasă, i-am spus soţiei: dragă, avem o problemă, m-am îndrăgostit. M-a întrebat câţi ani are, i-am spus: undeva între 250 şi 300, hai să te uiţi şi tu”, relatează mucalit Janos Krajcsovics, actualul proprietar al castelului.
Nu a fost simplu pentru actualul proprietar să cumpere domeniul. Până în anii 90 în castel a funcţionat o şcoală. Se punea problema unde vor învăţa copiii din Pusztazamor.
„Şi atunci le-a venit ideea, era un notar deştept aici, că dacă cineva construieşte o şcoală, atunci vor face schimb. Aşa că am construit o şcoală, mult mai ieftin decât bugetase Primăria, şi am făcut schimb. Aşa ne-am mutat aici”, relatează Janos Krajcsovics.
A urmat o muncă intensă de reconstrucţie şi renovare, în cursul cărora noul proprietar a încercat să redea cât mai bine aspectul de odinioară. Adaptat, pe ici, pe colo.
„Iniţial acesta era salonul mare, deşi era împărţit şi atunci în trei părţi, în mijloc salonul mare, cu două saloane mici în stânga şi dreapta, separate cu o construcţie armonică, nu e vorba de uşile armonice de astăzi. Iar când erau baluri, încăperile se întredeschideau. Interesant e că tot în trei a fost separată această sală, când s-a făcut şcoală aici, cândva în anii 1960. Tot în trei părţi l-au împărţit, iar vitrinele pe care le vedeţi aici în pereţi erau iniţial uşile sălilor de clasă. Am scos uşile, a rămas goluri şi nu le-am zidit. Eu aveam multe antichităţi şi a fost ideea soţiei mele să facem acolo un fel de vitrină cu exponate”, povestește Janos Krajcsovics.
Ca fost negustor de antichităţi, Janos Krajcsovics are piese foarte interesante în muzeul personal.
„De obicei arăt oaspeţilor mei aceste două obiecte ca şi ghicitori, să-mi spună ce cred ei că sunt acestea. Le tot învârt, dar cred că se poate ghici ce este”, spune Janos Krajcsovics.
După câteva clipe de bănuieli, misterul este ridicat: „Deci partea asta ţine locul degetului mare, la capătul furtunului de udat grădina. Cu partea aceasta împrăştii apa şi pot să reglez cât de mare să fie presiunea”.
Celălalt obiect e mai greu de ghicit, pentru asta e nevoie de interes sau de cunoştinţe într-un anumit domeniu.
Balazs Barabas, reporter Digi24: Văd că se poate desface, aceste două capete sunt din piele, sau cel puţin acoperite cu piele. Acestea două se pot... da, se pot ridica.
Janos Krajcsovics: Avansăm, avansăm. Acum trebuie doar întors şi aşezat undeva.
Balazs Barabas: Aici nu mai am idei, gata.
Janos Krajcsovics: Dacă îl punem jos, atunci îmi agăţ aici călcâiul cizmei, deci practic este un descălţător de cizme.
Balazs Barabas: Deci aici calc cu celălalt picior, agăţ celălalt călcâi, trag tare şi iese piciorul din cizmă.
Castelul grofilor Barcza din Pusztazamor funcţionează astăzi în principal ca loc pentru desfăşurarea evenimentelor cu ştaif şi din când în când, drept pensiune pentru turiştii care vor să trăiască măcar pentru câteva zile ca în secolul al XVIII-lea.