100.000 de cazuri de cancer ar putea fi prevenite. Băieții din Marea Britanie vor fi vaccinați anti-HPV

Data publicării:
Ambulant Patients Visits Doctors Surgery
Foto: Guliver / GettyImages

Circa 100.000 de cazuri de cancer ar putea fi prevenite în Marea Britanie în următorii 40 de ani cu ajutorul unui vaccin contra virusului papiloma uman (HPV) care cauzează apariţia cancerului de col uterin, oral, anal şi la nivelul zonei genitale, au anunţat marţi autorităţile sanitare britanice, citate de Reuters.

Experţi din cadrul direcţiei britanice pentru sănătate publică, Public Health England (PHE), au anunţat extinderea programului de vaccinare care va include şi băieţii, nu doar fetele, şi au adăugat că planul de imunizare va contribui la prevenirea a circa 64.000 de cazuri de cancer de col uterin şi a aproape 50.000 de alte cazuri de cancer până în 2058, an în care se vor împlini 50 de ani de la introducerea programului de vaccinare anti-HPV în Marea Britanie, potrivit Agerpres.

HPV este un virus cu transmitere sexuală asociat cu peste 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, dar şi cu 90% dintre cazurile de cancer anal, 70% dintre cazurile de cancer vaginal şi vulvar şi cu peste 60% dintre cazurile de cancer penian.

Potrivit PHE, începând de anul acesta din luna septembrie băieţii cu vârste de 12 şi 13 ani din Marea Britanie vor putea fi vaccinaţi în cadrul programului guvernamental.

De la debutul programului de vaccinare anti-HPV pentru fete în Marea Britanie, în 2008, studiile au demonstrat că infecţiile cu unele dintre cele mai importante tulpini de virus au scăzut cu 86% în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani în Anglia. Totodată, un studiu efectuat în Scoţia a demonstrat că vaccinul a redus cu până la 71% cazurile de pre-cancer de col uterin la femei.

''În zece ani, vaccinul (anti-)HPV s-a bucurat de succes protejând fetele de apariţia cancerului de col uterin în perioada adultă'', a declarat Robin Weiss, profesor de oncologie virală la University College London. În opinia sa, extinderea programului anti-HPV ''ar trebui să fie o situaţie din care toată lumea are de câştigat''.

''Este clar... că băieţii vaccinaţi vor beneficia la rândul lor de protecţie contra cancerului penian şi anal şi de un grad mai scăzut de risc de cancer de cap şi gât'', a adăugat profesorul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...