UE va analiza propunerea de a interzice accesul turiştilor ruşi pe teritoriul Uniunii. Unele țări membre nu sunt de acord

Data publicării:
pasapoarte rusesti cu bilete de tren
UE va analiza propunerea de a interzice accesul turiştilor ruşi pe teritoriul Uniunii. Foto: Profimedia

Miniştrii apărării şi ai afacerilor externe din statele Uniunii Europene, care se reunesc la Praga în această săptămână, vor analiza opţiunile privind înfiinţarea unei misiuni militare a UE pentru antrenarea forţelor ucrainene şi vor discuta despre solicitarea unor state membre de a se interzice accesul turiştilor ruşi pe teritoriul Uniunii.sa

Mai multe state membre antrenează deja trupe ucrainene, ceea ce le permite acestora să opereze armamentul pe care ţări occidentale îl furnizează Ucrainei pentru a se putea apăra în faţa agresiunii ruse, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Deocamdată nu este clar unde ar putea avea baza un program al UE de antrenare a militarilor ucraineni şi ce mandat ar avea misiunea respectivă, a declarat un diplomat european. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a oferit puţine detalii despre intenţiile sale privind acest subiect, afirmând doar că programul nu va avea baza în Ucraina.

Războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, intrat deja în a şaptea lună, rămâne un subiect prioritar pe agenda politicii externe a UE, miniştrii de externe ai Celor 27 urmând să discute marţi propunerea de restricţionare a dreptului turiştilor ruşi de a vizita Uniunea Europeană, în contextul în care unele ţări membre cer o poziţie dură şi unitară ca răspuns la agresiunea militară rusă contra Ucrainei.

Preşedinţia cehă a Consiliului UE susţine ideea unei interdicţii la nivelul blocului comunitar pentru turiştii ruşi ce intenţionează să intre pe teritoriul UE, propunere sprjinită în special de ţările baltice.

Totuşi, Germania şi alte ţări membre resping o eventuală interdicţie generală la nivelul UE. Cancelarul german Olaf Scholz s-a arătat până acum reticent faţă de impunerea unei interdicţii generale de intrare pentru cetăţenii ruşi în UE, susţinând că asemenea restricţii ar putea face mai dificilă primirea acelor cetăţeni ruşi care se opun invadării Ucrainei.

La rândul său, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a respins ideea unei interziceri complete a intrării cetăţenilor ruşi pe teritoriul UE.

„Nu sunt în favoarea opririi emiterii de vize pentru toţi ruşii. Trebuie să fim selectivi, nu putem lua o măsură generală”, a spus duminică seară Borrell la postul de radio şi televiziune austriac ORF.

El a adăugat că nu crede că tăierea legăturilor cu civilii ruşi ar avea rezultate pozitive, adăugând că propunerea are şanse mici să obţină unanimitatea în rândul statelor membre. Totuşi, oficialul european a opinat că este necesară revizuirea procedurilor de acordare a vizei pentru anumite categorii de cetăţeni ruşi.

Ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis a anunţat recent că Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi Polonia, ţări care au frontieră cu Rusia, ar putea interzice intrarea turiştilor ruşi pe teritoriile lor dacă UE nu adoptă o restricţie la nivelul blocului comunitar.

Şi Finlanda s-a pronunţat pentru interzicerea intrării turiştilor ruşi în Uniunea Europeană.

„Nu cetăţenii ruşi au început războiul, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de faptul că ei susţin războiul. Nu cred că este corect ca cetăţenii ruşi să poată intra în UE şi în spaţiul Schengen şi să meargă să admire peisajele în timp ce Rusia omoară oameni în Ucraina”, a spus premierul finlandez Sanna Marin.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”