UE permite redeschiderea minelor de cărbune pentru a scădea dependența de gazele rusești. „Istoria a luat o altă turnură”

Data actualizării: Data publicării:
Mai multe state membre, printre care Italia și Polonia, au anunțat deja posibila redeschidere a unor centrale electrice pe cărbune. Foto: Profimedia Images
Mai multe state membre, printre care Italia și Polonia, au anunțat deja posibila redeschidere a unor centrale electrice pe cărbune. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune, a anunțat vineri vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu implementarea Pactului Ecologic European, Frans Timmermans, citat de Politico Europe.

Frans Timmermans a transmis că țările care intenționează să ardă cărbune ca alternativă la gazul rusesc ar putea face acest lucru în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă și decarbonizare.

UE și multe dintre țările sale membre au susținut cu fermitate că gazul natural reprezintă o piatră de temelie în încercarea de decarbonizare a continentului, în încercarea de a reduce utilizarea cărbunelui, cel mai poluant combustibil fosil, și direcționarea către surse regenerabile.

Cu doar o lună în urmă, spre supărarea activiștilor climatici, Comisia Europeană a aprobat includerea gazelor naturale și a energiei nucleare pe lista investițiilor din tranziția spre decarbonizare. 

Lucrurile s-au schimbat. Nu există tabuuri în această situație. Istoria a luat o altă turnură săptămâna trecută și trebuie să ne adaptăm la această schimbare istorică”, a declarat Timmermans.

Citește și: LIVE TEXT - Război în Ucraina. Oficial american: Moscova a masat 95% din capacitatea de luptă în Ucraina. Zelenski: Nu vom uita, nu vom ierta

„Polonia și alte câteva țări aveau planuri să renunțe la cărbunele, apoi să utilizeze temporar gaze naturale și ulterior să treacă la surse regenerabile. Dacă aceste țări exploatează mai mult timp cu cărbune, dar apoi se mută imediat la surse regenerabile, ar putea fi încă în parametrii pe care i-am stabilit pentru politica noastră climatică comunitară”, a mai precizat vicepreședintele Comisiei Europene.

Mai mult de o treime din gazul european provine din Rusia. În privința acestui fapt, Timmermans a spus că UE trebuie să „încerce să renunțe la dependența de gazul rusesc  mult mai repede decât a anticipat”.

În acest scop, UE are în plan să lanseze în această săptămână un pachet de măsuri care urmărește să amortieze impactul pe termen scurt al întreruperii aprovizionării cu gaze rusești și să accelereze tranziția de la combustibilii fosili.

De altfel, Comisia Europeană vrea să impună statelor membre UE obligaţia de a-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea fiecărei ierni, în ideea de a creşte stocurile şi a face faţă perturbărilor de aprovizionare.

Joia trecută, Agenția Internațională pentru Energie a publicat o analiză în care arată că Europa ar putea reduce importurile rusești de gaze naturale cu mai mult de o treime într-un an. O „opțiune pe termen scurt” ar fi trecerea de la energia pe gaz prin „folosirea sporită a flotei europene pe cărbune sau prin utilizarea combustibililor alternativi, cum ar fi petrolul, în cadrul centralelor electrice pe gaz existente”, se arată în comunicat. Dar agenția nu a recomandat această abordare, deoarece ar veni cu „compromisii semnificative”.

Citește și: Ursula von der Leyen: UE poate rezista fără gaz din Rusia

Între timp, mai multe state membre, printre care Italia și Polonia, au anunțat deja posibila redeschidere a unor centrale electrice pe cărbune.

Prim-ministrul italian Mario Draghi le-a declarat recent parlamentarilor țării că „centralele pe cărbune ar putea fi nevoie să fie redeschise pentru a umple eventualele deficiențe pe termen scurt”, ca urmare a agresiunii ruse în Ucraina.

La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului polonez a spus că situația este „prea dinamică în acest moment” pentru a evalua răspunsul politic pe termen lung. Însă ministrul Energiei, Anna Moskwa, a declarat pentru Politico Europe săptămâna trecută că UE ar trebui să-și „dezrusifice” sectorul energetic.

Frans Timmermans a spus că, în timp ce unele țări ar putea încerca să ardă cărbune acum, „nu ar trebui să încetinească tranziția noastră către surse regenerabile, pentru că de asta avem nevoie pentru a evita celălalt pericol mortal cu care ne confruntăm, și anume criza climatică”.

El a dat exemplul Germaniei, care elaborează planuri pentru a-și crește brusc obiectivele de energie regenerabilă. Ministrul Climei și Economiei, Robert Habeck, nu a exclus duminica trecută amânarea renunțării la cărbunele și energia nucleară, spunând televiziunii publice germane că în cadrul unor astfel de discuții „nu există tabuuri”.

Analiștii europeni consemnează că abordarea Comisiei Europene reprezintă o schimbare istorică pentru UE, dat fiind că Bruxelles-ul și statele membre au trecut în ultimii ani la o politică agresivă de de-carbonizare a sistemului energetic. Renunțarea la cărbunele extrem de poluant a dus însă la creșterea prețurilor la energie. Acum însă, pe măsură ce Rusia folosește gazele naturale ca o armă politică, dat fiind că e responsabilă pentru o treime din gazele utilizate în Europa, UE permite revenirea la cărbune.

Citește și: Nicolae Ciucă: Nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz. Interconectorul Grecia-Bulgaria va fi deschis până la sfârșitul anului

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”