Ucraina a lansat un atac de amploare în interiorul teritoriului Rusiei, folosind drone de atac și provocând un incendiu grav la instalațiile energetice și de combustibil din regiunea Smolensk, relatează Reuters.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Regiunea noastră este din nou atacată de drone ucrainene. Ca urmare a atacului inamic asupra instalaţiilor civile de combustibil şi energie, au izbucnit incendii în regiunile Smolensk şi Iarțevo”, a declarat Vasili Anohin, guvernatorul regiunii, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Încă nu există informații cu privire la ce instalații au luat foc.
Separat, Igor Artamonov, guvernatorul regiunii Lipețk din sud-vestul Rusiei, a declarat că o dronă de acolo a căzut pe o zonă industriale. El a precizat pe Telegram că nu au existat răniţi, dar locuitorii din apropiere au fost evacuaţi ca măsură de precauţie.
Guvernul de la Kiev comentează rareori atacurile din interiorul Rusiei, dar oficialii ucraineni au declarat că distrugerea infrastructurii energetice, militare şi de transport critice a Rusiei subminează eforturile generale de război ale regimului criminal de la Kremlin.
Ucraina revendică atacul de la Smolensk
Ucraina a confirmat și a revendicat atacul cu drone împotriva regiunii rusești Smolensk, aflată la aproximativ 400 de kilometri de granițele sale cu Rusia, conform unei surse din sectorul de apărare ucrainean, dar precizând că atacurile au fost date împotriva unor „ținte legitime”.
Drone ucrainene au lovit „două depozite petroliere care stocau 26.000 de metri cubi de carburant” în timpul acestei operaţiuni organizate de Serviciul de Securitate Ucrainean (SBU), a afirmat sursa citată. Această revendicare vine pe fondul unor tensiuni cu Statele Unite, care au criticat public loviturile Ucrainei împotriva țintelor de pe teritoriul statului agresor.
Înainte de revendicarea părţii ucrainene, guvernatorul regiunii rusești Smolensk, Vasili Anohin, a anunţat pe Telegram că elemente de infrastructură energetică au luat foc după atacuri ucrainene cu drone, precizând că atacul nu a făcut victime omeneşti.
Un alt atac ucrainean cu drone a vizat, miercuri, zona economică specială din oraşul Lipeţk, potrivit guvernatorului acestei regiuni, Igor Artamanov. Lipeţk este situat la aproximativ 400 de km de frontiera ucraineană, însă mai la sud, şi găzduieşte, în special, întreprinderi metalurgice şi farmaceutice.
Armata ucraineană şi-a înmulţit atacurile cu drone împotriva teritoriului Rusiei în ultimele luni, ţintind în special infrastructura energetică a statului agresor.
Editor : Adrian Dumitru