Ucraina va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a pune capăt operaţiunilor militare în estul ţării pe cale diplomatică, însă dacă Rusia nu va pune în aplicare acordurile de la Minsk, Kievul este pregătit „să construiască un zid” care să se separe Donbasul de restul teritoriului ucrainean, a declarat Andrii Iermak, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski în cadrul unei reuniuni la Londra organizată joi de Chatham House şi Consiliul pentru politică externă „Prisma ucraineană”, un think tank care oferă expertiză Ministerului de Externe ucrainean, potrivit agenţiei oficiale de presă Ukrinform, citată de Agerpres.
„Nu vom consuma mult timp dacă nu vom vedea din partea Rusiei dorinţa de a transpune «Minskul» în practică. Nu vom aştepta ani în şir, am stabilit pentru aceasta un timp limitat”, a afirmat Iermak, care nu a precizat vreun termen, dar anterior presa ucraineană a relatat că în conversaţiile cu reprezentanţii echipei lui Zelenski s-a spus neoficial că situaţia din Donbas ar trebui să se clarifice în prima jumătate a anului 2020.
„Evident, Ucraina va face tot posibilul pentru a se ajunge la încetarea războiului pe cale politică. Dar noi, desigur, avem şi un «plan B»”, a insistat consilierul prezidenţial, subliniind că acest „plan B” constă în „construirea unui zid de securitate în Donbas şi a trăi mai departe”. „Avem prieteni, îi vom implica şi le vom împrumuta experienţa. Mă refer aici în primul rând la Israel”, a adăugat el.
Cu toate acestea, echipa preşedintelui Zelenski speră în succesul apropiatei reuniuni în format „Normandia” (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia), a mai spus Iermak.
După o pauză de aproape trei ani, Parisul va găzdui luni negocierile destinate relansării procesului de pace în estul Ucrainei. Dar anumite tactici utilizate de Moscova provoacă temerea că, la fel ca în alte locuri din fosta URSS, conflictul din Donbas riscă să fie îngheţat, notează vineri AFP.
La prima sa întâlnire cu (preşedintele rus) Vladimir Putin, pentru a negocia o soluţie politică privitor la separatismul în teritoriul ucrainean în cele două autoproclamate republici populare Doneţk şi Lugansk, preşedintele Volodimir Zelenski se va gândi cu siguranţă la secesioniştii proruşi din Transnistria (Republica Moldova), Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia), comentează agenţia de presă franceză.
Moscova şi-a folosit influenţa în aceste regiuni pentru a perturba fostele republici sovietice indisciplinate Georgia şi Republica Moldova. Prăbuşirea URSS în 1991 a dat frâu liber naţionalismelor, mai ales că frontierele stabilite de puterea sovietică a animat unele tensiuni etnice şi lingvistice. În Rusia, Moscova a strivit independenţa cecenă, dar în alte părţi ruşii au alimentat separatismele.
În Georgia, la începutul anilor 1990, Abhazia şi Osetia de Sud au ieşit de sub controlul Tbilisi în urma unor conflicte armate sângeroase, sub privirea îngăduitoare a Moscovei. Iar când în 2003 preşedintele georgian de la acea vreme, Mihail Saakaşvili, a promis integrarea ţării sale în UE şi NATO, Rusia şi-a intensificat sprijinul în favoarea celor două entităţi separatiste.
Tentativa din 2008 a Georgiei de a prelua sub control cu forţa Osetia de Sud a dus la un fiasco şi la intervenţia militară a Rusiei, iar apoi la recunoaşterea oficială de către Moscova a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei.
În alt caz, Republica Moldova şi-a redescoperit pe ruinele URSS identitatea sa românească, scrie AFP. Transnistria, în estul republicii, o fâşie de pământ locuită de rusofoni şi rusofili, s-a răzvrătit şi a obţinut de facto independenţa la finalul unui conflict (1991-1992) cu sprijinul unităţilor armatei ruse.
În Ucraina, o schemă similară a apărut mult mai târziu, în 2014. Mai întâi în Crimeea, anexată de Rusia după o revoltă prooccidentală la Kiev, care a dus la fuga preşedintelui prorus Viktor Ianukovici în Rusia. După aceea, mişcări separatiste bine înarmate au apărut peste noapte în Doneţk şi Lugansk, două regiuni rusofone de la graniţa cu Rusia. Acestea şi-au autoproclamat independenţa, provocând un conflict armat cu Kievul care durează şi în prezent.
Moscova foloseşte diferite instrumente pentru a-şi exercita influenţa în aceste regiuni. Din punct de vedere economic, Rusia este marele partener. În Abhazia prin turism şi importuri de citrice. Osetia de Sud şi-a văzut economia integrată cu cea din Osetia de Nord, regiunea vecină rusă. Industria Transnistriei supravieţuieşte datorită materiilor prime ruse ultrasubvenţionate, a gazelor în special. Abhazii, osetinii şi transnistrenii primesc cu uşurinţă paşapoarte ruseşti, ajutoare sociale şi chiar pensii.
În estul Ucrainei, lucrurile evoluează într-un mod similar. Zeci de convoaie umanitare au fost organizate şi au fost emise cel puţin 170.000 de paşapoarte ruseşti. Au fost, de asemenea, documentate plăţi de asistenţă socială şi pensii.
Fie că este vorba despre Abhazia, Osetia de Sud sau Transnistria, aceste conflicte sunt acum paralizate. Iar Moscovei îi convine: fideli ai ei sunt la putere şi forţele sale armate sunt acolo prezente.
Republica Moldova şi Georgia au fost nevoite să-şi reconsidere ambiţiile privind integrarea europeană sau atlantică, mai ales că nici UE, nici NATO nu doresc să le primească până la rezolvarea acestor conflicte teritoriale.
În ambele cazuri există formate internaţionale de negocieri. Dar este un statu-quo. În decembrie, va avea loc o nouă sesiune în 11 ani - cea de-a 50-a - a discuţiilor de la Geneva (GID) cu privire la Georgia. Pentru Republica Moldova, formatul „5 + 2” (Chişinău, Tiraspol, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE şi SUA ca observatori), relansat în 2011, nu a dus la niciun progres.
În Ucraina, situaţia nu este încă aceeaşi şi este mai costisitor şi mai dificil de menţinut o influenţă pe termen lung într-o ţară de 42 de milioane de oameni, susţinută din punct de vedere militar şi financiar de Occident. Dar adoptarea acordurilor de pace de la Minsk din 2015 a transformat acest război deschis într-un conflict de intensitate scăzută, fără ca reglementarea politică să fi progresat cât de cât.
