Ucraina susţine că a avansat 2 kilometri în Lugansk, după un contraatac-surpriză. În ce a constat „unicitatea operaţiunii”

Data actualizării: Data publicării:
soldati-Ucraina siluete pe fundal apus
Foto: Profimedia

Un contraatac care a provocat pierderi grele trupelor ruse a permis armatei ucrainene să avanseze doi kilometri pe teritoriul controlat de ruși în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, anunță serviciul de presă al Brigăzii 3 de asalt, responsabilă pentru această acţiune militară.

Într-un contraatac surpriză, Brigada 3 de asalt ucraineană a revendicat distrugerea a zeci de piese de echipament militar şi neutralizarea a peste 300 de soldaţi ruşi - morţi sau răniţi - în atacul care a avut loc în apropiere de Novovodiane, la graniţa dintre regiunile Harkov şi Lugansk, a declarat purtătorul de cuvânt militar Olekandr Borodin pentru postul public Suspline, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Brigada ucraineană a capturat mai multe poziţii ruseşti şi a înaintat aproximativ doi kilometri pe teritoriul controlat de trupele ruse, aşa cum a afirmat această unitate militară într-o informare pe Telegram, unde a publicat şi un scurt clip video.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atacul a durat patru zile şi s-a încheiat pe 15 august, iar detaliile au fost ţinute secrete până acum din „motive de securitate”.

„Sarcina principală a operaţiunii a fost de a perturba potenţialul ofensiv al armatei a 20-a a Federaţiei Ruse. De acum înainte, această sarcină a fost îndeplinită”, a declarat comandantul de brigadă, colonelul Andri Bileţki.

Rușii au fost superiori numeric

Contraatacul a făcut să eşueze, de asemenea, planurile Rusiei de a ataca lângă Makivka, patru kilometri mai la sud, a spus Borodin.

„Inamicul forma grupuri de asalt, acumulând forţe şi mijloace acolo. Cred că aceste planuri nu mai sunt relevante pentru ei”, a subliniat Bileţki.

„Unicitatea operaţiunii a fost că am atacat inamicul, copleşitor ca număr, şi am câştigat”, a adăugat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit colonelului Bileţski, raportul de forţe pe câmpul de luptă a fost de 2,5 la 1 în favoarea Rusiei, dar „planificarea detaliată, deciziile originale şi eforturile coordonate ale forţelor de artilerie, apărării aeriene şi dronelor şi recunoaşterea” au garantat succesul atacului.

În prezent, situaţia din zonă este „stabilă”, în pofida încercărilor continue ale Rusiei de a recupera teritoriul pierdut, a mai declarat Borodin.

Rusia continuă să aibă rezerve mari în zonă, în special drone de infanterie, artilerie şi drone FPV, a menţionat el.

Este probabilă o scădere a eficienţei în contextul în care planurile şi logistica Rusiei au fost perturbate de acest contraatac, a subliniat purtătorul de cuvânt militar.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Modelul Dacia nemai văzut până acum: Mașina pe care orice român și-ar dori-o
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
expozitie timisoara istoria postei
Istoria poștei, de la scrisori trimise cu diligența la e-mail. Cum arată „ștampila pentru un secol”. „Scoți...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Trailerul pentru cel mai așteptat film din 2025, 14 milioane de vizualizări în 19 ore. Buget fenomenal...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului