Ucraina neagă implicarea în luptele din Mali, după ce acesta a anunțat că rupe relațiile diplomatice cu Kievul

Data publicării:
Rebeli separatiști din Mali.
Rebeli separatiști din Mali. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Ucraina a negat luni orice implicare în luptele din nordul Mali în care au fost ucişi soldaţi malieni şi luptători din grupul Wagner, la sfârşitul lui iulie, calificând totodată decizia anunţată de Mali de a rupe relaţiile diplomatice cu Kievul drept „pripită", relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. 

Mali a anunţat duminică ruperea relaţiilor diplomatice cu Ucraina, drept reacţie la afirmaţii ale purtătorului de cuvânt al agenţiei ucrainene de informaţii militare, Andrii Iusov, în sensul că rebelii din Mali au primit informaţiile „necesare" pentru desfăşurarea atacului letal.

Iusov nu a confirmat direct implicarea Kievului în conflict, în remarcile difuzate pe pagina de internet a postului public de radio-televiziune Suspilne pe 29 iulie.

Luni, Ministerul ucrainean de Externe a făcut cunoscut că regretă decizia guvernului de tranziţie din Mali, despre care a afirmat că a fost luată fără o examinare riguroasă a faptelor şi circumstanţelor.

„Ucraina aderă necondiţionat la normele dreptului internaţional, inviolabilitatea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a altor ţări", a asigurat MAE de la Kiev într-un comunicat. Acesta adaugă că Ucraina îşi rezervă dreptul de a lua toate măsurile politice şi diplomatice necesare în răspuns la acţiunile statului Mali.

Rebelii tuaregi din nordul ţării africane au afirmat că au omorât cel puţin 84 de mercenari din gruparea rusă paramilitară Wagner şi 47 de soldaţi malieni, în câteva zile de lupte intense soldate aparent cu cea mai dureroasă înfrângere suferită de Wagner de la implicarea sa, acum doi ani, în susţinerea autorităţilor din Mali în faţa atacurilor grupărilor rebele.

Potrivit autorităţilor din Mali, Iusov a „admis implicarea Ucrainei într-un atac laş, perfid şi barbar al grupurilor teroriste armate care au dus la moartea unor membri ai Forţelor de apărare şi securitate maliene".

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...