"Ucraina, iartă-ne". Un antreprenor rus a fost condamnat la închisoare pentru că a afișat pe fațada magazinului său mesaje de susținere

Data actualizării: Data publicării:
rusia

Dmitri Skurihin, un antreprenor rus în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, pentru că a afișat pancarte cu mesaje de susținere a Kievului, precum «Ucraina, iartă-ne!», pe fațada magazinului pe care îl deține, relatează AFP.

Tribunalul districtului Lomonosov, în regiunea Leningrad (nord-vest), anunţă că Dmitri Skurihin a fost condamnat din cauză că a ”discreditat” în mod repetat armata rusă.

Avocatul său, Dmitri Gherasimov, declară pentru AFP că clientul său este ”de neclintit” şi ”foate curajos”, în pofida condamnării.

”El nu credea că va fi încarcerat”, declară avocatul, care anunţă că va face apel.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O primă anchetă penală a fost deschisă în septembrie 2022 împotriva antreprenorului, după ce acesta a afişat afişe împotriva Războiului rus în Ucraina pe faţada magazinului său, potrivit ONG-urilor ruseşti OVD-Info şi Memorial, două organizaţii de apărarea drepturilor omului care sunt la rândul lor victime ale represiunii din Rusia.

În februarie 2023, el a fost vizat într-o a doua anchetă, după ce a ţinut o pancartă cu mesajul ”Ucraina, iartă-ne!”.

Plasat în detenţie provizorie, el a fost trimis apoi în arest la domiciliu.

Antreprenorul se opune anexării Crimeei și este un susținător al disidentului Alexei Navalnîi

Skurihin a publicat pe Telegram o înregistrare video în care protesta faţă de război şi faţă de liderul de la Kremlin Vladimir Putin.

Skurihin, care este tatăl al cinci fete, are o "poziție anti-război coerentă şi fără urmă de compromis de mulţi ani şi a fost supus unor presiuni şi unei reprimări din această cauză”, anunţă Info Memorial, care-l consideră ”deţinut politic”.

El s-a opus mai înainte anexării Peninsulei Crimeea de către Moscova, în 2014, şi a manifestat solidaritate cu disidentul rus Aleksei Navalnîi, care i-au adus probleme cu autorităţile locale şi poliţia.

Rusia se confruntă de ani de zile cu un val de reprimare la adresa acțiunilor liderului de la Kremlin, însă aceasta a luat o amploare şi mai mare după invadarea Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Aproape toţi opozanţii importanţi au fost încarceraţi sau împinşi la exil.

Mii de cetăţeni au fost anchetaţi penal din cauză că au denunţat războiul.

Potrivit ONG-ului specializat, peste 600 de persoane sunt vizate în prezent în dosare penale în Rusia, din cauza opoziţiei lor faţă de Războiul rus din Ucraina.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri