Ucraina denunţă la ONU abuzurile comise de trupele ruse. „Lista crimelor ruseşti este interminabilă”

Data publicării:
DPR LPR Russia Ukraine Military Operation
Sursa foto: Profimedia Images

Ucraina şi aliaţii săi au denunţat joi la ONU „o listă interminabilă” de abuzuri comise de Rusia de la începutul invaziei declanşate pe 24 februarie, în cursul unei sesiuni extraordinare a Consiliului pentru drepturile omului (UNHCR), pe care Moscova a boicotat-o.

La finalul reuniunii, solicitată de Kiev, cele 47 de state membre ale Consiliului urmează să voteze un proiect de rezoluţie care cere o „anchetă” a comisiei internaţionale a ONU pentru Ucraina cu privire la gravele încălcări ale omului, reproşate trupelor de ocupaţie ruse în regiunile Kiev, Cernigov (Cernigău), Harkov şi Sumî în intervalul dintre sfârşitul lunii februarie şi martie 2022, „pentru ca cei responsabili să fie traşi la răspundere”.

„Mii de persoane din ţara mea şi-au pierdut viaţa. Bombardamentele şi tirurile ruse fac partea din viaţa noastră zilnică”, a declarat prim-adjunctul ministrului de externe al Ucrainei, Emina Djaparova, în deschiderea dezbaterilor, într-o alocuţiune prin videoconferinţă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Torturile şi dispariţiile forţate, violenţele sexuale şi de gen, lista crimelor ruseşti este interminabilă”, a denunţat ea, agitând o foaie pe care un băieţel violat în faţa mamei sale a desenat un vârtej de linii negre.

În cursul dezbaterilor, mai mulţi diplomaţi ai unor ţări aliate Kievului, dar şi ONU şi-au exprimat oroarea şi indignarea faţă de suferinţele îndurate de ucraineni.

„Agresiunea rusă este însoţită, în fiecare zi, de descoperiri din ce în ce mai macabre şi greu de suportat”, a afirmat ambasadorul francez Jérôme Bonnafont, în timp ce omologul său britanic a denunţat o „campanie brutală” dusă de Moscova.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, care acuzase deja armata rusă de acţiuni „care pot fi clasificate drept crime de război” în Ucraina de la începutul invaziei în 24 februarie, a indicat că biroul său continuă să verifice alegaţiile de abuzuri.

„Amploarea execuţiilor ilegale, inclusiv indiciile de execuţii sumare în zonele situate la nord de Kiev este şocantă”, a afirmat ea, precizând că dispune pentru moment de informaţii despre 300 de cazuri.

Bachelet a denunţat de asemenea „orori inimaginabile” suferite de locuitorii Mariupolului, oraş-port la Marea Azov.

Rusia a renunţat la statutul de membru UNHCR

Proiectul de rezoluţie îi cere să facă o evaluare - în cadrul celei de-a 50-a sesiuni a Consiliului (din 13 iunie până în 8 iulie) - asupra situaţiei umanitare şi a drepturilor omului la Mariupol, care se află de acum aproape în întregime sub controlul forţelor ruse.

Este prima reuniune consacrată deteriorării situaţiei drepturilor omului în Ucraina după ce Adunarea Generală a ONU a suspendat Rusia la începutul lunii aprilie din cea mai înaltă structură a organizaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului.

Anticipând suspendarea, Rusia a renunţat de sine stătător la statutul de membru al UNHCR, dar ea poate participa la lucrările Consiliului în calitate de observator. Între altele, Moscova ar fi putut joi să facă uz de dreptul său la replică, ca parte interesată. Dar Rusia a ales să boicoteze reuniunea.

„Delegaţia rusă nu va legitima prin prezenţa sa acest nou show politic organizat sub forma unei sesiuni extraordinare”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

În finalul primei reuniuni din 4 martie, Kievul a făcut ca UNHCR să adopte, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie prin care să decidă crearea de urgenţă a unei comisii internaţionale de anchetă independente.

Preşedintele acesteia, Erik Mose - fost judecător la Curtea Supremă din Norvegia şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi care a prezidat, de asemenea, Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda (ICTR) - a indicat că această comisie şi-a început activitatea, deşi nu are încă un buget.

Mose a subliniat că „numărul mare de entităţi” care anchetează în prezent situaţia din Ucraina ridică „probleme în materie de coordonare”, notează AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...