Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia. „Am decis că oamenii trebuie să fie treji pentru a face faţă propagandei”

Data actualizării: Data publicării:
Consum de alcool
Consum de alcool FOTO: Getty Images

Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia prin atacuri informatice, a declarat miercuri vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov.

"Printre lucrurile remarcabile cunoscute azi se numără atacul împotriva sistemului de accize (din Rusia - n. red.), cu ajutorul căruia s-a reuşit dezorganizarea vânzărilor de alcool în Rusia", a declarat într-o conferinţă la Paris oficialul ucrainean, ale cărui atribuţii în cadrul guvernului de la Kiev sunt legate inclusiv de domeniul informatic.

La evenimentul pe tema securităţii informatice, Fedorov a explicat ironic motivul acţiunii: "Am decis că oamenii trebuie să fie treji" pentru a putea face faţă "propagandei" guvernului de la Moscova, a spus el, conform traducerii în franceză a discursului în ucraineană.

Vicepremierul nu a dat alte detalii despre operaţiune şi a fost destul de discret şi în privinţa altor atacuri informatice ale ucrainenilor împotriva Rusiei, scrie Agerpres. El a indicat că au fost afectate peste 80 de sisteme ruseşti, printre care RuTube, echivalentul din Rusia al platformei YouTube. RuTube a fost blocat la începutul săptămânii, reaminteşte agenţia.

Fedorov a afirmat că au mai fost dezactivate temporar şi site-urile de internet ale Kremlinului şi FSB (principalul serviciu de securitate al Rusiei).

"Vom putea însă să vorbim despre adevăratele rezultate, despre adevăratele succese" ale ofensivei informatice împotriva Rusiei "doar după război. Ar fi contraproductiv să le dezvăluim acum", a adăugat el, apreciind că în general puterea rusă în acest domeniu a fost "supraevaluată".

Oficialul ucrainean a lansat un apel către firmele franceze încă prezente în Rusia, cerându-le să se retragă din această ţară şi să pună capăt cooperării cu ruşii. El a refuzat însă să nominalizeze vreuna din companiile vizate, arătând că guvernul ţării sale este în contact cu ele şi a obţinut promisiuni că vor reacţiona şi vor ieşi de pe piaţa rusă.

Convenţia de experţi în securitate informatică Paris Cyber Summit, cu ocazia căreia Fedorov a participat la o conferinţă de presă în format video, continuă până joi.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...