Execuțiile prizonierilor de război ucraineni de către soldații ruși au crescut vertiginos începând din 2023, scrie Kyiv Independent, care publică mărturii despre trei astfel de cazuri.
Atenție: urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Jurnaliștii ucraineni își încep materialul cu descrierea unei fotografii despre care spun că s-a răspândit în întreaga lume și a devenit un simbol al violenței rusești și al rezistenței ucrainene: o mână umană descompusă cu resturi de carne, vineție și maro, cu excepția unui strop de culoare - două brățări subțiri de cauciuc albastru-galben. Culorile drapelului național ucrainean.
Mâna provenea de la un cadavru din sutele de victime ale trupelor ruse, soldați și civili, exhumate dintr-un cimitir în masă de lângă Izium, un oraș atunci abia eliberat din regiunea Harkov, în septembrie 2022. Mulți au presupus că bărbatul, identificat curând ca fiind soldatul ucrainean Serhii Sova, a fost ucis în luptă. O singură persoană știa că adevărul era mai sumbru.
Cu câteva luni înainte, văduva lui Șova a văzut fotografiile soțului ei mort pe canalele rusești Telegram. Fotografiile arătau că acesta fusese împușcat în cap, cu mâinile legate la spate. Toate semnele indicau faptul că fusese executat în timp ce se afla în captivitate în Rusia. Cu toate acestea, când trupul său a fost găsit lângă Izium, femeia a fost din nou foarte afectată.
„Mi s-a rupt inima și totul în mine”, spune Oksana Sova, amintindu-și momentul în care a văzut fotografiile înpresă și a recunoscut brățara și tatuajele de pe corpul soțului ei.
Această poveste este un exemplu viu al numărului din ce în ce mai mare de rapoarte publice privind execuții ale soldaților ucraineni de către forțele ruse. Potrivit Biroului Procurorului General al Ucrainei, cazurile de execuții ale soldaților ucraineni au început să crească în 2023.
Începând cu primăvara anului 2023, au apărut tot mai frecvent pe internet videoclipuri și fotografii ale execuțiilor brutale. În martie 2023, a fost publicat pe Telegram un videoclip în care soldații ruși împușcau un soldat ucrainean captiv după ce acesta a spus „Glorie Ucrainei”. Doar o lună mai târziu, un alt videoclip arăta soldați ruși tăind capul unui soldat ucrainean în timp ce acesta țipa de durere. La sfârșitul înregistrării video, un soldat rus arată capul tăiat.
Cazuri ca acesta continuă să apară în 2024, adesea însoțite de videoclipuri oribile. Unele dintre acestea prezintă decapitări și mutilări de cadavre.
Prizonierii de război beneficiază de protecție în temeiul dreptului umanitar internațional, și anume a patra Convenție de la Haga privind legile și obiceiurile războiului, adoptată în 1907. Conform convenției, uciderea unui prizonier de război constituie o crimă de război, iar un soldat este considerat prizonier de război și nu poate fi atacat din momentul în care depune arma sau nu mai posedă mijloace de protecție, se predă voluntar sau își manifestă o astfel de intenție. Acest lucru se aplică, de asemenea, celor care se află sub puterea inamicului, lipsiți de apărare din cauza inconștienței, rănilor sau a bolii.
Este imposibil de știut câți soldați ucraineni au fost executați după ce au fost luați prizonieri. Înregistrarea și investigarea acestor crime este extrem de dificilă din cauza accesului limitat. De la începutul invaziei la scară largă în 2022, Organizația Națiunilor Unite a documentat executarea a 42 de militari ucraineni. Ucraina a documentat 102 astfel de execuții până în octombrie 2022. Cifra reală ar putea fi mult mai mare.
Chiar și pentru cazurile care au fost înregistrate, justiția pare să fie o perspectivă îndoielnică. Rusia nu recunoaște sau nu investighează cazurile de execuție a prizonierilor de război. În Ucraina, Parchetul General a deschis 27 de anchete privind uciderea prizonierilor de război. Până în prezent, doar trei cazuri au ajuns în instanță, dintre care doar unul este examinat în prezența unui soldat rus și două în absență. Încă nu a fost pronunțat niciun verdict.
Kyiv Independent a colectat mărturii despre trei execuții ale soldaților ucraineni de către trupele ruse. Jurnaliștii au primit dovezi fotografice ale crimelor, pe care soldații ruși înșiși le-au distribuit pe canale Telegram la scurt timp după execuție, un videoclip unic filmat dintr-o dronă de către ofițeri militari ucraineni și au vorbit cu un martor ocular al unei execuții care a fost capturat, a supraviețuit abuzurilor în captivitate și s-a întors în Ucraina. Acestea sunt poveștile lor.
„Îi este mai bine așa”
La 1 iunie 2022, în regiunea Donețk, lângă satul Yarova, în zori, artileria rusă a tras intens în pregătirea unui atac asupra pozițiilor ucrainene. Apoi, tancurile au intrat în acțiune.
Roman Zarudny, poreclit „Irlandezul”, un soldat din Garda Națională a Ucrainei, se afla la avanpostul care a fost printre primele atacate. Un fost artist de circ în vârstă de 32 de ani, care s-a alăturat voluntar armatei la începutul invaziei la scară largă, lupta de mai puțin de trei luni în momentul atacului.
După cum își amintește el atacurile, soldații ucraineni nu aveau nicio șansă.
„Ar fi trebuit să ne retragem pentru că nu aveam cu ce să luptăm”, își amintește el. „Am reușit să trag cu un încărcător, apoi a fost fum, o grenadă, o bubuitură - și acesta a fost sfârșitul războiului pentru mine”.
Zarudny era în adăpost cu alți doi infanteriști. Unul dintre ei le-a spus camarazilor săi că a fost rănit.
„A spus: «Băieți, cred că sunt 300»”, își amintește el că i-a spus camaradul său, folosind codul militar pentru „rănit”. „L-am verificat, i-am tăiat hainele și am văzut că genunchiul și cotul îi erau împușcate”.
Focul rușilor s-a potolit pe măsură ce vehiculele lor de luptă ale infanteriei înaintau în sat. Soldații au scos armura soldatului rănit, l-au bandajat și s-au gândit la următoarea lor mișcare. Era prea târziu să se retragă.
„Îmi luasem deja adio de la viață în acel moment”, a spus Zarudny.
Trupele ruse se apropiau de adăpost. Zarudny a spus că nu voia să fie capturat și și-a amintit că unul dintre camarazii săi i-a împărtășit dorința.
Zarudny a luat o grenadă de mână.
„M-am gândit - dacă intră, aș putea lua câțiva dintre ei cu mine”, și-a amintit Zarudny.
Dar, după o scurtă discuție, au decis să se predea. Zarudny își amintește că un soldat rus i-a văzut grenada în mână, l-a avertizat să nu o folosească și i-a luat-o.
Apoi, soldații ruși l-au observat pe soldatul rănit.
„Un soldat rus s-a uitat la el, și-a armat Kalașnikovul și a tras două focuri în el”, își amintește Zarudny. „Apoi, a spus: «Nu o lua în nume de rău. Picioarele îi erau zdrobite. Am făcut-o pentru ca el să nu sufere. Îi este mai bine așa»”.
Soldații ruși i-au luat prizonieri pe ceilalți doi soldați. Zarudny a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri un an și jumătate mai târziu, în ianuarie 2024. Al doilea soldat figurează încă oficial ca prizonier. În ceea ce îl privește pe cel de-al treilea, acesta este oficial listat ca dispărut.
Nu se știe ce s-a întâmplat cu trupul său, iar familia sa îl caută în continuare, sperând în bine. Soldații din Batalionul Kulchytsky, care au luptat alături de brigada lui Zarudny la 1 iunie 2022, au confirmat turnura dramatică a evenimentelor din acea zi, nefavorabilă forțelor ucrainene.
A fost o execuție
Este una dintre cele mai cunoscute fotografii ale invaziei Rusiei.
În septembrie 2022, după eliberarea regiunii Harkov, în pădurea din apropierea orașului Izium a fost găsit un cimitir mare - corpurile soldaților și civililor ucraineni, uciși de ruși. La scurt timp, autoritățile ucrainene au început exhumarea acestora.
Unul dintre corpurile exhumate a atras atenția presei la fața locului: Încheietura sa pe jumătate descompusă purta o brățară de cauciuc în culorile drapelului național ucrainean. Fotografia a făcut înconjurul lumii.
Oksana Sova din Nikopol, regiunea Dnipropetrovsk, și-a recunoscut soțul, Serhii Sova, un militar în vârstă de 35 de ani, în fotografii. În acel moment, acesta figura oficial ca dispărut de aproape cinci luni, de la 19 aprilie 2022.
Când corpul a fost găsit în septembrie, Oksana știa deja că soțul ei era mort.
Femeia nu a povestit niciodată până acum cum a aflat ce s-a întâmplat cu soțul ei. Și nici nu a vorbit despre ce a trăit în zilele de când a aflat că acesta a dispărut.
„În fiecare zi, verificam canalele rusești Telegram, căutând prizonieri, morți, pe toată lumea”, își amintește ea. „După o lună, în mai, am găsit ceea ce căutam”.
Derulând prin canalele Telegram, Oksana a dat peste trăsături familiare. În fotografie, soțul ei era dezbrăcat până la brâu, cu mâinile legate la spate. În ceafă, o rană de glonț deschisă.
Natura fotografiei, lipsa hainelor, mâinile legate - toate indicau faptul că soldații ruși îl uciseseră pe Serhii când acesta fusese deja capturat și ar fi trebuit să fie protejat ca prizonier de război.
„Era o fotografie făcută după execuția sa”, spune Oksana.
„În fotografie, era foarte slab - soțul meu nu a fost niciodată atât de slab. M-am tot uitat... A fost greu în primele zile. Am observat că nenorociții ăștia luaseră totul. Nu mai erau lanțurile de argint cu pandantivele pe care i le dăruisem, nici cureaua, nici cizmele”.
Identificarea sa nu putea fi greșită: fotografia arăta chipul soldatului și tatuaje recognoscibile pe trunchiul său - o bufniță, un samurai și o sakura. Lângă Serhii se mai afla cel puțin un om mort, cu mâinile legate la spate și un tricou tras pe cap.
Fotografiile care documentau această crimă de război au fost șterse ulterior de pe canalele Telegram ale rușilor, pe care le postaseră împreună cu alte fotografii ale soldaților ucraineni capturați și executați, cu un apel prin care îi îndemnau pe ucraineni să se predea pentru a supraviețui. De asemenea, Oksana a șters ulterior fotografiile din telefonul său, temându-se că cei doi copii ai săi le vor găsi accidental. Cu toate acestea, prietenii lui Serhii au salvat capturi de ecran ale postărilor și le-au dat jurnaliștilor Kyiv Independent.
Circumstanțele luptei în timpul căreia Serhii a fost capturat sunt povestite de camarazii săi, care au reușit să se retragă la timp. În aprilie 2022, Compania a 3-a a Batalionului 1 al Brigăzii 93 deținea poziții în liniile de copaci din apropierea satelor Sulyhivka, Dibrivne și Nova Dmytrivka din districtul Izium al regiunii Harkov. Această locație se află la aproximativ 50 de kilometri de locul în care trupul lui Serhii avea să fie găsit în septembrie.
„Am ținut apărarea acolo timp de aproximativ două săptămâni și am încercat să pătrundem. Pe 19 aprilie, la ora 2 dimineața, am primit ordinul să ne retragem pentru că eram încercuiți. Ne-am mutat înapoi la o altă linie de copaci”, își amintește Yurii, indicativul «Pavuk», care era la acea vreme comandant de grupă al Companiei a 3-a, Plutonul 3, Batalionul 1 al Brigăzii 93.
El își amintește cum compania s-a repoziționat de la ora 2 dimineața până la ora 6 dimineața, când trupele ruse au văzut-o și au avansat. Artileria îi lovea din toate părțile, făcându-i să se împrăștie înainte de sosirea tancurilor inamice. Poziția lui Serhii era la aproximativ 100 de metri de Yurii, mai aproape de drum.
„Rușii au intrat acolo cu tancuri și transportoare blindate de trupe și au început să distrugă tot ce se vedea”, spune el, adăugând că știe doar de doi oameni care au fost luați prizonieri în acea zi. „Toți ceilalți care erau acolo au murit. Erau în jur de 40 de oameni. Toate acestea s-au întâmplat în aproximativ patru ore”.
Datorită dovezilor fotografice, pe care rușii le-au publicat pe canalele Telegram, a devenit clar că Serhii a supraviețuit acelei lupte grele și chiar a rămas nevătămat, dar a fost executat de soldații ruși. Potrivit surselor Kyiv Independent din unitatea lui Serhii, Brigada 93, soldații ruși care erau staționați în zonă făceau parte din Divizia 4 Tancuri Kantemirovskaya.
Pentru Oksana, stabilirea adevărului cu privire la ceea ce i s-a întâmplat cu adevărat iubitului ei și amintirea lui într-un mod demn este vitală. Oksana și Serhii au fost împreună timp de 17 ani. Aveau împreună o afacere de dresaj canin. El era boxer și servise anterior în armata ucraineană. A lăsat în urmă doi copii: un fiu, Marat, acum în vârstă de 16 ani, și o fiică, Elina, care are 11 ani.
„Șaptesprezece ani din viața noastră împreună. Au fost cei mai frumoși ani din viața mea și îi sunt foarte recunoscătoare că a fost soțul meu. Ne-a iubit foarte mult; noi eram totul pentru el și își petrecea tot timpul liber cu familia.”
Multe mărturii ale execuțiilor de prizonieri pe câmpul de luptă în acest război au fost surprinse de imagini aeriene. Kyiv Independent a obținut o înregistrare video, datată 18 februarie 2024, filmată în tranșeele dintre satele Robotyne și Verbove din regiunea Zaporojie. Aceasta arată doi soldați neînarmați din Brigada 82 Separată de Asalt Aerian care se plimbă în apropierea tranșeelor înainte de a fi împușcați de o armă automată câteva momente mai târziu.
„În timpul luptei, rușii au ucis doi dintre băieții noștri. Alți doi au supraviețuit. Când rușii au intrat, băieții noștri au ridicat mâinile, dar rușii i-au ucis”, a declarat unul dintre martorii oculari care a văzut ce s-a întâmplat în acea zi în timpul unei transmisiuni în direct de la o dronă.
Răspândirea fricii
Execuțiile pe un câmp de luptă rămân printre cele mai puțin documentate decese din război. Această crimă lasă extrem de rar martori. Puține astfel de cazuri sunt suprinse de camerele montate pe drone sau sunt înregistrate de ucigașii înșiși.
„Acest lucru a fost practicat în armata rusă încă din (al doilea) război cecen. Și au făcut-o foarte mult în multe conflicte la care au participat. Cred că aceasta este o practică special organizată și vizează două aspecte”, spune Volodimir Yavorski, director de programe al Centrului ucrainean pentru libertăți civile, laureat al Premiului Nobel. El crede că este vorba despre răspândirea fricii: în primul rând, în rândul persoanelor aflate deja pe linia frontului, că vor muri cu siguranță, deci ar trebui să se retragă. În al doilea rând, în rândul celor care se așteaptă să fie mobilizați. „O persoană vede acest lucru și crede că mobilizarea este o moarte inevitabilă”, a spus el.
După cum arată practica, a lua sau a nu lua un prizonier în luptă depinde de diverși factori, a declarat un maior în vârstă de 47 de ani din Forțele Armate ale Ucrainei, pe care îl identificăm doar prin indicativul „Karay”, deoarece nu are permisiunea oficială de a comenta pe această temă. „Karay” a fost martorul multor acte de cruzime în timpul serviciului său de 10 ani în războiul din Ucraina în diferite brigăzi.
„Prizonierii pot fi executați din cauza dorinței de a se răzbuna pe colegii de serviciu sau atunci când un grup nu poate sau nu vrea să petreacă timp pentru paza și evacuarea prizonierilor, așa că îi ucid”. În același timp, cu cât statutul unității este mai înalt, cum ar fi pușcașii marini ruși sau parașutiștii, cu atât mai mare este probabilitatea ca prizonierii să rămână în viață, a spus „Karay”. „Există un procent mai mare de soldați profesioniști. Pentru ei, războiul este muncă și evită emoțiile”.
Pe de altă parte, există unele unități rusești, cum ar fi Grupul de Recunoaștere Sabotaj-Asalt „Rusich””, care declară public că nu iau prizonieri. Ei au fost cei care au publicat videoclipul în care apare tăierea capului unui soldat ucrainean.
„În unele unități, potrivit interceptărilor radio, comandanții ruși practică implicarea soldaților lor în execuții, inclusiv cu brutalitate demonstrativă, pentru a lega „echipa” cu sânge și crime, astfel încât soldații să lupte până la ultimul și să nu se predea ucrainenilor”, a declarat „Karay”.
Editor : B.E.
