Turcia ar fi interesată să adere la BRICS, mesaj salutat de Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Hakan Fidan face declaratii la o sedinta
Hakan Fidan, ministrul de externe al Turciei / Foto: Profimedia

Rusia a salutat marţi o dorinţă sugerată de ministrul turc de externe Hakan Fidan ca ţara sa să se alăture blocului puterilor emergente reunite în grupul BRICS, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit căruia acest subiect se va regăsi pe agenda următorului summit al organizaţiei, informează Reuters.

Constituit iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ale căror nume au dat acronimul BRICS, grupul s-a extins anul acesta cu încă patru membri, respectiv Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran. Invitată de asemenea să adere la summitul BRICS desfăşurat în august 2023 în Africa de Sud, Argentina a abandonat ulterior demersul în urma opoziţiei manifestate de noul ei preşedinte, ultra-liberalul Javier Milei.

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a început luni o vizită la Beijing, vizită la cel mai înalt nivel efectuată de un oficial turc în China după anul 2012, unde a avut întrevederi cu omologul său chinez Wang Yi şi cu alţi oficiali.

Întrebat în timpul unei dezbateri la „Centrul pentru China şi Globalizare” (Center for China and Globalization) dacă China ar dori să se alăture BRICS, şeful diplomaţiei turce a răspuns: „Am dori, desigur, de ce nu ?”.

Totuşi, el nu a dezvoltat subiectul, adăugând însă că Turcia are de asemenea în vedere să coopereze cu membrii BRICS şi că el va participa săptămâna viitoare la o reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor grupului ce se va desfăşura în Rusia, notează Reuters, citată de Agerpres.

Aşadar, încă nu este clar dacă Turcia chiar va face demersuri pentru a deveni membră a BRICS, cu atât mai mult cu cât nu a exprimat anterior declaraţiei ministrului său de externe dorinţa de a se alătura acestui bloc al puterilor emergente.

Acest subiect se va afla pe agenda următorului summit al BRICS (care va avea loc în Rusia în octombrie), a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a salutat o eventuală intenţie a Turciei de a deveni membră.

Oficialul rus a mai menţionat că există un interes sporit din partea mai multor state să adere la BRICS, dar este puţin probabil ca acest grup să dea curs dorinţei tuturor ţărilor interesate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei