Trei noi nave cu cereale vor pleca vineri din Ucraina, anunță Turcia

Data publicării:
Recoltă de cereale.
Recoltă de cereale. Foto: Profimedia Images

Ministrul turc al apărării Hulusi Akar a declarat joi seară că trei noi nave care transportă cereale vor părăsi Ucraina vineri, relatează agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de AFP, relatează Agerpres.

„Plecarea celor trei nave este planificată datorită muncii intensive a Centrului de coordonare comun (CCC)”, a afirmat ministrul, fără a preciza porturile de plecare ale navelor.

O primă încărcătură de cereale exportate de Ucraina de la începutul invaziei ruseşti pe 24 februarie a părăsit portul Odesa luni.

După o inspecţie efectuată de experţi turci, ruşi şi ucraineni în largul portului Istanbul miercuri, nava şi-a reluat drumul către destinaţia sa finală, Liban.

Această inspecţie a marcat încheierea „fazei test” a operaţiunilor de aplicare a acordului internaţional semnat în iulie la Istanbul în vederea soluţionării crizei alimentare mondiale, a subliniat miercuri secretariatul CCC.

Stabilit la Istanbul, acest centru supervizează exporturile de cereale ucrainene şi veghează la stricta aplicare a acordului semnat la 22 iulie între Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei