Trei jurnaliști au fost uciși și peste 30 răniți în Ucraina de la începutul războiului

Data actualizării: Data publicării:
Forțele de securitate acoperă corpul unei victime a războiului
Doi jurnaliști ucraineni și unul american și-au pierdut viața până acum în războiul din Ucraina. O parte din jurnaliștii răniți provin din mai multe țări străine, precum Elveția, Cehia, Danemarca şi Marea Britanie. Foto: Profimedia Images

Trei jurnalişti au fost ucişi și peste 30 au fost răniţi în Ucraina de la începutul invaziei trupelor rusești din data de 24 februarie, a anunţat marţi comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ucrainean, Liudmila Denisova. 

„Cel puţin 35 de jurnalişti au fost victime” ale forţelor ruse, dintre care trei au fost ucişi, afirmă Denisova pe contul său Telegram.

Americanul Brent Renaud a fost împuşcat mortal duminică la periferia de nord-vest a capitalei ucrainene Kiev, jurnalistul ucrainean Evgheni Sakun şi-a pierdut viaţa în timpul bombardamentului asupra turnului de televiziune din Kiev, iar un alt jurnalist ucrainean Viktor Dudar a fost ucis în cursul luptelor de lângă orașul Mikolaiev / Nikolaev.

Trei jurnaliști au fost uciși și peste 30 răniți de la începutul războiului din Ucraina
„Inamicul încearcă să distrugă infrastructura audiovizuală ucraineană”, a afirmat Denisova. Rușii au bombardat turnurile de televiziune din Kiev, Luţk şi Rivne, în vestul Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Mai mulţi jurnalişti au fost răniţi de focurile de armă „trase în mod deliberat de inamic”, a adăugat Denisova, menţionând că printre aceştia se regăsesc și reprezentanţi ai presei din diferite ţări, printre care Elveţia, Cehia, Danemarca şi Marea Britanie, scrie Agerpres.

„Inamicul încearcă să distrugă infrastructura audiovizuală ucraineană”, a afirmat Denisova. Rușii au bombardat turnurile de televiziune din Kiev, Luţk şi Rivne, în vestul Ucrainei.

Bilanţul victimelor atacului de luni asupra turnului de televiziune din Rivne a crescut marţi la 19 morţi, conform AFP.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...