Un avion cisternă canadian de tip C-130 Hercules utilizat pentru stingerea incendiilor de vegetație s-a prăbușit joi într-o regiune muntoasă din statul australian New South Wales. Toţi cei trei membri ai echipajului au murit, potrivit CNN.
Autoritățile australiene au declarat că cele trei victime erau cetățeni americani.
Momentan nu sunt informații cu privire la cauza prăbușirii aeronavei.
„(Avionul) s-a lovit de sol, iar din informațiile inițiale se pare că a avut loc un incendiu după impact. Nu sunt informații în acest moment în legătură cu cauza accidentului”, a declarat Shane Fitzsimmons, reprezentant al serviciului de pompieri.
Fitzsimmons a informat că avionul fusese închiriat de o companie de pompieri privată din Canada care participă la operațiunile de stingere a incendiilor de vegetație din Australia.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Începând din septembrie, sute de incendii puternice de vegetație au dus la moartea a 29 de persoane și aproximativ un miliard de animale.
Totodată, 2.500 de locuințe au fost distruse, dar și o suprafață de pădure comparabilă cu suprafața Austriei.
Redactare G.M.