Moscova analizează dorința Transnistriei de a se uni cu Rusia. „Propunerea trebuie luată în serios”

Data actualizării: Data publicării:
Tancuri la o paradă militară în Transnistria
Tancuri la o paradă militară în Transnistria. Foto: Profimedia Images

Un membru al Dumei de Stat a Federației Ruse a declarat că dorința autoproclamatei Republici Transnistria de a se alătura Rusiei trebuie luată în considerare „în mod serios”. Declarația vine după ce vineri, mai devreme, așa-zisul ministru de externe al Republicii nerecunoscute a declarat că Transnistria își menține cursul spre independență cu eventuala aderare la Rusia, aprobată la referendumul din 2006, transmite publicația Ukrainska Pravda.

ACTUALIZARE: Reacția Kremlinului. Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a a refuzat să comenteze cuvintele așa zisului ministru de Externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, despre intenția regiunii separatiste de a deveni parte a Rusiei, scrie publicația Deschide.md.

„Ca să fiu sincer, am văzut rapoarte din presă, dar nu știu de unde vine această declarație a lui Ignatiev, nu știu cu ce procese este legată. Nu pot spune nimic” a declarat Peskov, citat de TASS.


Știre inițială 

Dmitri Belik, un membru al Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale, a transmis un comentariu pentru agenția de presă rusă RIA Novosti, în care spune că trebuie privită în mod serios dorința autoproclamatei Republici Transnistria de a se alătura Rusiei.

„Astăzi, Transnistria este acea enclavă a Moldovei care nu vrea să fie alături de România și, în același timp, a acceptat cu bucurie contingentul rus de menținere a păcii”, a spus Belik.

„Deci, propunerea Transnistriei de a adera la Rusia nu este un viitor vag și îndepărtat, mai degrabă, această direcție este în viitorul apropiat. Și pentru că există oameni vorbitori de limbă rusă care ne sunt apropiați ca spirit, ar trebui să luăm în considerare această propunere cu seriozitate", a adăugat Belik.

Declarația lui vine după ce așa-zisul ministru de externe al Transnistriei, Vitaly Ignatiev, a declarat într-un interviu acordat presei Kremlinului că Republica nerecunoscută își menține cursul spre independență cu eventuala aderare la Rusia.

„Vectorul Transnistriei pe durata tuturor acestor ani de existență a republicii rămâne neschimbat – fapt întărit în rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006, unde este clar indicat: independența cu alipierea liberă ulterioară la Federația Rusă. Independența țării este fără îndoială o prioritate”, a spus Ignatiev. 

„Transnistria nu va adopta nicio decizie în detrimentul populației de 500.000 de locuitori ai țării, va acționa pragmatic și onest”, a mai precizat oficialul nerecunoscut de la Tiraspol.

hartă a republicii moldova și regiunii separatiste transnistria
Regiunea Transnistria.Foto: Profimedia Images

Reacția Republicii Moldova 

Biroul pentru Reintegrare al Republicii Moldovei a comentat declarația lui Ignatiev și a subliniat că reintegrarea țării este principalul obiectiv al negocierilor pentru soluționarea conflictului transnistrean, scrie publicația moldovenească Newsmaker.

„Toți partenerii internaționali și autoritățile constituționale susțin cu hotărâre formula pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, a transmis Biroul pentru Reintegrare al Republicii Moldovei.

S-au reaprins tensiunile între Rusia și Republica Moldova

În ultimele zile, tensiunile au crescut în regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova, în contextul în care joi s-a împlinit 30 de ani de la semnarea acordului de pace care a contribuit la crearea actualului status quo, în care Transnistria este propriul stat nerecunoscut de facto, cu o garnizoană rusă staționată acolo, precizează The Guardian.

Pe  21 iulie, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat că nu a permis intrarea în țară a personalului militar rus din așa-numitul grup operațional al trupelor ruse din Transnistria (OGRV).

Moldova consideră ilegală prezența OGRV în Transnistria și cere retragerea acesteia. Anterior, armata rusă putea să se rotească prin coridorul terestru al Ucrainei, dar din 2014, nu au mai avut o astfel de oportunitate.

OGRV în sine este destul de mic. Este compus din două batalioane plus o unitate de comandă. În total, acesta adună între 1.500 la 1.700 de militari ai Federației Ruse. Majoritatea personalului OGRV este alcătuită din localnici care au cetățenie rusă.

În cazul în care Transnistria ar adera la Rusia, aceasta ar plasa o exclavă rusă la granița de vest a Ucrainei, alături de regiunea Odesa, mai observă The Guardian. 

La începutul invaziei ruse, Transnistria a susținut că se trage asupra sa din teritoriul ucrainean, iar exploziile au avariat emițătoare radio din interiorul Transnistriei.

Un parlamentar rus ameninţă Republica Moldova: „Un al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă”

Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul  „patronilorei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), potrivit agenției de presă rusă TASS.

profimedia-0686922800
Un militar transnistrean trece pe lângă o coloană de mașini care stau la coadă pentru a ieși din autoproclamata „Republica Moldovenească Transnistria”. Foto: Profimedia Images

Deschiderea unui real al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă pentru întreg statul moldovean, a ameninţat senatorul rus, în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău au pledat dintotdeauna pentru soluţionarea paşnică a conflictului de pe Nistru.

Rusia spune că pledează pentru pace în Transnistria

„Rusia a pledat constant pentru pace în Transnistria, iar forţa de menţinere a păcii, din care fac parte şi soldaţi ruşi, a fost întotdeauna un bastion al previzibilităţii şi al liniştii, garantul securităţii pe malul stâng al Nistrului”, susţine senatorul rus.

„Orice încercare a politicienilor iresponsabili de la Chişinău de a pune sub semnul întrebării acest rol al pacificatorilor ruşi, de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii odată cu retragerea trupelor ruse din regiune va duce doar la destabilizare”, a ținut să mai precizeze Djabarov, citat de TASS.

Senatorul rus şi-a exprimat, de asemenea, preocuparea faţă de pauza prelungită care a intervenit în negocierile în formatul '5plus2' (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).

„Ignorarea de către partea moldoveană a iniţiativelor de reluare a dialogului făcute de conducerea transnistreană, urmărind unilateral instrucţiunile Occidentului colectiv a pus autorităţile de la Chişinău pe calea torpilării negocierilor şi la condiţii în care continuarea acestora nu mai este posibilă în cheie constructivă”, susţine Djabarov.

Transnistria este o fâșie îngustă de pământ situată între malul estic al râului Nistru și granița Moldovei cu Ucraina. Dintr-o populație totală de aproximativ 470.000 de persoane, etnicii ruși și ucraineni sunt împreună mai numeroși decât etnicii moldoveni.

Deși este recunoscut la nivel internațional ca parte a Republicii Moldova, teritoriul separatist susținut de Rusia se află sub controlul autorităților separatiste din 1992, după ce prăbușirea Uniunii Sovietice a declanșat un conflict între noua Republică Moldova independentă și separatiștii care doreau să mențină legăturile sovietice.

Nicio țară, inclusiv Rusia, nu recunoaște teritoriul ca fiind independent, dar autoritățile moldovenești nu au niciun control asupra regiunii, care funcționează ca un stat separat.

Citește și: Propagandistul lui Putin îi dezvăluie planurile: Rusia vrea să ajungă până în Transnistria

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...