The Conversation face o analiză a ce ar putea însemna tandemul Trump - J.D. Vance la Casa Albă. Pentru Europa, nimic bun
Alegerea de către Donald Trump a senatorului de Ohio J.D. Vance drept vicepreședinte în cursa pentru alegerile prezidențiale a reaprins temerile europene privind abandonarea vechiului continent de către americani. Vance este cunoscut pentru opoziția sa față de ajutorul dat Ucrainei și pentru faptul că se concentrează aproape exclusiv pe China ca fiind provocarea de securitate definitorie pentru Statele Unite.
În cazul în care Trump va câștiga în noiembrie, Vance, în calitate de vicepreședinte al acestuia, va continua reorientarea politicii externe și de securitate a SUA dinspre zona euro-atlantică către zona indo-pacifică. Și având în vedere aspirațiile probabile ale lui Vance pentru președinție într-o eră post-Trump, acest lucru va avea implicații semnificative dincolo de o altă președinție Trump.
Prin urmare, liderii europeni sunt îngrijorați, pe bună dreptate, cu privire la angajamentul continuu al SUA față de securitatea europeană. La conferința de securitate de la München din februarie 2024, Vance le-ar fi spus interlocutorilor săi europeni că este „mult mai interesat de unele dintre problemele din Asia de Est în acest moment decât de Europa”.
Pentru Vance, alegerea este un joc cu sumă zero: armele pentru Ucraina ar fi mai bine trimise în Taiwan. În aprilie 2024, el a scris un editorial dur în New York Times, susținând că, mai degrabă decât să ofere mai mult ajutor militar Ucrainei, Washingtonul ar trebui să convingă Kievul să renunțe la obiectivul de a-și restabili suveranitatea deplină în granițele sale recunoscute internațional din 1991 și să înceapă negocierile cu Rusia.
Aceasta este o poziție împărtășită de Trump și apreciată de președintele rus Vladimir Putin. Deloc surprinzător, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a salutat imediat alegerea lui Vance de către Trump ca partener de campanie.
Dacă America ar decide să pună capăt sprijinului său pentru Ucraina, există puține perspective ca aliații europeni să poată acoperi acest gol. Fără tehnologia militară americană și fără rețeaua de informații și comunicații pe care numai SUA o pot furniza, Ucraina ar fi incapabilă să reziste asaltului implacabil al Rusiei.
În ciuda preocupărilor europene cu privire la o posibilă îndepărtare a sprijinului SUA de Ucraina în cazul unei victorii a lui Trump în noiembrie, Germania intenționează să își reducă la jumătate ajutorul militar acordat Kievului anul viitor, față de 8 miliarde EUR (6,7 miliarde GBP) prevăzute în 2024.
Într-un sens pur material, acest lucru este compensat de un acord la care au ajuns națiunile G7 în cadrul summitului lor din Italia din iunie 2024, de a utiliza 3 miliarde USD (2,3 miliarde lire sterline) acumulate anual sub formă de dobândă din activele înghețate ale Rusiei ca pârghie pentru a sprijini un împrumut de 50 de miliarde USD către Ucraina.
Dar, într-un sens mai simbolic, propunerea Germaniei de a reduce ajutorul bilateral acordat Ucrainei transmite un mesaj mult mai dăunător din punct de vedere politic, și anume că este puțin probabil ca principalii aliați europeni ai Kievului să se implice în orice gol lăsat de SUA.
Nu este de mirare, așadar, că până și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pare să înțeleagă ce scrie pe perete. El a indicat acum că s-ar putea apropia momentul negocierilor cu Rusia.
Europa este expusă
Agresiunea rusă împotriva Ucrainei reprezintă în mod clar cea mai semnificativă și imediată amenințare la adresa securității europene. Dar chiar dacă războiul se încheie printr-o soluție negociată, acest lucru nu ar contribui prea mult la consolidarea securității europene pe termen lung.
Rusia lui Putin s-a dovedit a fi un partener de negocieri de neîncredere, după cum demonstrează în mod clar prăbușirea acordurilor de încetare a focului de la Minsk din 2014 și 2015. A existat o cale către pace și stabilitate, iar Rusia a ales să nu o urmeze. Nu există nicio dovadă că orice nou acord încheiat cu Putin ar fi mai bun.
Mai mult, orice acord cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina este de natură să accelereze abandonarea de temut a Europei de către SUA. Odată cu încheierea - probabil temporară - a războiului împotriva Ucrainei, o administrație condusă de Trump la Washington s-ar simți și mai încurajată să își finalizeze pivotul de securitate către Indo-Pacific și să se concentreze exclusiv asupra Chinei.
Forțele ascendente aliniate lui Trump din Europa, atât de la extrema dreaptă, cât și de la extrema stângă a spectrului politic, ar vedea probabil acest lucru și ca pe o oportunitate de a pleda pentru o pacificare a Rusiei și o reducere a bugetelor de apărare. Într-o Casă Albă cu o viziune a lumii axată pe China, câștigarea Rusiei de partea americană este un obiectiv strategic pe termen lung.
Totuși, aceasta ar fi o nebunie gravă, care ar pune în pericol securitatea europeană pe termen lung. Nu numai că ar acorda încredere unei conduceri ruse nedemne de încredere. De asemenea, ar neglija importanța Chinei atunci când vine vorba de securitatea europeană.
Un pivot complet al SUA către Indo-Pacific nu este în interesul Chinei. Prin urmare, ar fi logic să folosească Rusia ca intermediar pentru a crea probleme în teatrul euro-atlantic. În afară de orice altceva, acest lucru ar submina perspectivele oricărei asistențe europene pentru SUA în Indo-Pacific.
De asemenea, se subestimează cât de mult Rusia și China reprezintă o problemă de securitate comună pentru SUA și Europa. Eforturile Moscovei și Beijingului de a forma o contrapondere militară, politică și economică la SUA și Europa sunt poate încă la început, dar devin mai concertate. Acest lucru a fost evident la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, din care Rusia și China sunt membri de frunte, la începutul lunii iulie 2024.
Așadar, problema pentru securitatea europeană nu este în primul rând faptul că Trump și Vance doresc să se concentreze de la Rusia la China. Este vorba de ceea ce se întâmplă cu viitorul comunității transatlantice de securitate care își are rădăcinile în Carta Atlanticului din 1941 și care a fost unul dintre pilonii-cheie ai securității internaționale, prefigurând înființarea NATO în 1949.
Slăbirea acestei legături transatlantice va consolida în mod inevitabil o alianță eurasiatică emergentă sino-rusă. Prin urmare, o retragere a SUA din rolul său tradițional de garant al securității europene va ridica multe provocări pentru Europa. Printre acestea se numără suma pe care este pregătită să o cheltuiască pentru propria apărare și modul în care organizează răspunsul strategic la aceste noi realități.
Editor : S.S.
