Televiziunea de stat a Chinei a mutat camera de pe Xi Jingping când acesta tușea în timpul unui discurs

Data publicării:
xi jinping
Președintele Xi Jingping nu a fost filmat când tușea în timpul unui discurs. Foto: captură TVBS

Postul de difuziune al statului chinez a mutat camera departe de Xi Jinping de câteva ori, în timp ce liderul de la Beijing tușea și se chinuia să-și termine propozițiile în ultimele minute ale discursului său ținut miercuri, transmite Newsweek.

Președintele Xi s-a aflat așezat pe scenă alături de alți oficiali guvernamentali, inclusiv șeful executivului din Hong Kong, Carrie Lam, toți fără mască la evenimentul comemorativ din Shenzhen în provincia Guangdong din sudul Chinei.

Liderul chinez, în vârstă de 67 de ani, a vorbit timp de 50 de minute, lăudând ceea ce el numea dezvoltarea “miraculoasă” a Zonei Economice Speciale din Shenzhen la granița cu Hong Kong. Anul acesta marchează a 40-a aniversare a înființării centrului de producție, care a avut loc în 1980.

Însă, cei ce urmăreau declarațiile lui Xi, care erau difuzate în direct de CCTV, au putut vedea cum canalul de știri mută cadrul departe de vorbitor de câteva ori, când acesta tușea.

Ziarul Apple Daily din Hong Kong, care a publicat titlul “Xi Jinping tușește și tușește la evenimentul din Shenzhen în vreme ce Carrie Lam se îndepărtează de VIP-uri”, notează că președintele chinez “a fost văzut tușind și bând apă”.

Relatarea sa notează că Xi putea fi auzit cum tușește, în ciuda eforturilor televiziunii conduse de guvern de a difuza cadre cu mulțimea, în loc să arate președintele în timpul acelor momente.

Publicațiile de-o parte și de alta a Strâmtoarei Taiwan au sesizat și ele fenomenul. Un titlu de pe platforma Yahoo News a Taiwan a declarat că Xi “tușea violent”.

Președintele Xi a început să tușească în timpul ultimelor șapte minute ale discursului de 6.300 de cuvinte, inclusiv tușind de patru ori în 3 minute, a relatat postul comercial TV TVBS, din Taiwan.

În China continentală, relatările CCTV news despre discursul liderului chinez nu au arătat niciun segment video sau audio cu tusea lui.

Căutările despre această întâmplare pe site-urile de rețele sociale chineze, precum serviciul asemănător cu Twitter, Weibo, nu au arătat vreun rezultat.

Viitorul regiunii Shenzhen

Președintele Xi a lăudat fără rețineri Shenzhen în timpul discursului său și a promis să acorde orașului mai multă autonomie pentru a se dezvolta în viitor.

El s-a referit la Shenzhen ca fiind cheia integrării Chinei continentale cu activitățile economice în Hong Kong, și a îndemnat rezidenții din Hong Honk, Macau și Taiwan să investească în viitorul zonei.

Având în vedere recentele probleme ale Hong Kong și faptul că PIB-ul său a fost depășit de Shenzhen în 2018, partidul comunist chinez este așteptat să-și mute atenția căte centrul de producție, care este gazda giganților tech precum Huawei și Tencent.

Discurs despre război

Aflat la a treia vizită în Guangdong de când a devenit lider, Xi a făcut turul sediului Armatei de Eliberare a Poporului din Chaozhou.

Într-un discurs adresându-se liderilor militari, Xi a lăudat trupele speciale chineze ale “forței de elită pentru operațiuni amfibii” și a îndemnat trupele sale să-și concentreze mințile și energia pe “pregătirea pentru război”, în timpul exercițiilor de foc viu derulate atât de Beijing cât și de Taipei.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri