Țările din Europa de Est se aliază pentru a reduce dependenţa UE de gazele ruseşti

Data publicării:
conducta gaz
Foto: Profimedia Images

Ţările din Europa de Est se aliază pentru a dezvolta proiecte şi a împărţi resursele, în vederea contracarării dominaţiei Rusiei pe piaţa gazelor şi a reduce dependenţa UE livrările ruseşti, informează Euronews şi AP.

Un gazoduct între graniţele Greciei şi Bulgariei ar urma să fie finalizat până în iunie, obiectivul fiind de a asigura celor două ţări şi vecinelor lor acces la noile conectări la reţea. Noul gazoduct vine în contextul în care Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Gazoductul de 240 milioane de euro va lega oraşul Komotini din Grecia de oraşul Stara Zagora din centrul Bulgariei. Proiectul este finanţat de ţările implicate şi de UE, scrie Agerpres.

Între timp, liderii Bulgariei şi României au anunţat planuri de a colabora pentru a reducerea presiunea Rusiei asupra pieţei gazelor.

Premierul bulgar Kiril Petkov a anunţat că ţara ar putea primi gaze din România, pe care ar urma să le trimită în Turcia, urmând să ajungă înapoi pe cealaltă direcţie, prin interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria. Premierul bulgar s-a declarat convins că interconectorul dintre Bulgaria şi Grecia va fi finalizat în iunie.

"Ceea ce am conştientizat este faptul că avem o infrastructură pe care până în prezent nu am folosit-o pe deplin, nu am optimizat-o pe deplin. Este vorba de conducta care aducea gaz prin România, Bulgaria către Turcia. Acum poate să lucreze în sens invers şi posibilitatea de a cumpăra împreună gaz lichefiat este o mare oportunitate, pentru că şi nivelurile de preţuri vor fi diferite dacă cumpărăm împreună. Concomitent cu aceasta, partenerii noştri din Azerbaidjan sunt de asemenea o sursă posibilă pentru gaz suplimentar", a subliniat Kiril Petkov.

De asemenea, Polonia şi Cehia ar urma să reia negocierile privind construirea gazoductului Stork II.

Premierul ceh Petr Fiala a declarat că ţara sa este interesată şi de achiziţii în terminalele extinse sau nou construite ale Poloniei de gaze naturale lichefiate. Aproximativ 90% din gazele naturale importate de Cehia sunt din Rusia.

Discuţiile anterioare privind gazoductul Stork II fuseseră abandonate dar ambele ţări au anunţat că acum sunt deschise la cooperarea în domeniul energiei.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
O femeie din Baia Mare a devenit mamă de gemeni la 57 de ani: „Este ceva magic, am fost foarte încântată!” Ea...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cum să scazi tensiunea arterială fără medicamente. Recomandările unui specialist
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce tatăl copiilor ei a fost reținut într-un dosar de trafic de...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John