Țara cu 97 de milioane de locuitori care nu a înregistrat niciun deces din cauza coronavirusului. Care a fost abordarea de succes

Data actualizării: Data publicării:
Medic chinez cu mască în primele săptămâni ale epidemiei de coronavirus în orașul Wuhan din centrul Chinei
Foto: GettyImages

În timp ce majoritatea ţărilor şi-au îndreptat privirea spre Asia, cu modelele de succes oferite de Coreea de Sud, Taiwan sau Hong Kong în tratarea epidemiei de coronavirus, există un alt exemplu care nu a primit încă atenţia cuvenită. Vietnam, cu 97 de milioane de locuitori, nu a raportat niciun deces cauzat de coronavirus şi a confirmat până acum doar 328 de cazuri, în ciuda frontierei sale extinse cu China şi în pofida milioanelor de vizitatori chinezi pe care îi primeşte în fiecare an, relatează CNN, citat de Mediafax.

Succesul poate fi considerat unul remarcabil, având în vedere că Vietnamul este o ţară cu venituri medii spre mici, cu un sistem de asistenţă medicală mult mai puţin avansat decât alte state din regiune. Statisticile Băncii Mondiale indică faptul că, în medie, sunt 8 medici la fiecare 10.000 de persoane, o treime din raportul înregistrat în Coreea de Sud.

După trei săptămâni de carantină, Vietnamul a ridicat restricţiile de distanţare fizică la sfârşitul lunii aprilie. Nu a raportat nicio infecţie locală de mai bine de 40 de zile, iar întreprinderile şi şcolile s-au redeschis: viaţa pare să revină, treptat, la normal.

Pentru sceptici, datele oficiale din Vietnam ar putea să pară mult prea bune pentru a reflecta realitatea. Totuşi, medicul infecţionist Guy Thwaites, care lucrează într-unul din principalele spitale desemnate de guvernul vietnamez pentru a trata pacienţii cu COVID-19, a declarat pentru CNN că numerele se potrivesc şi cu ceea ce vede el, zi de zi, în sistemul medical. „Cunosc foarte bine cazurile de coronavirus, ştiu că nu a existat niciun deces”, a spus Thwaites, care conduce şi unitatea de cercetare clinică a Universităţii Oxford din oraşul Ho Chi Minh.

Prin urmare, se pare că Vietnamul a evitat tendinţa globală şi a scăpat în mare parte de flagelul coronavirusului. Cum a fost posibil? Potrivit specialiştilor în sănătate publică, răspunsul constă într-o combinaţie de factori, de la măsurile preventive implementate rapid şi eficient de Guvern, până la urmărirea riguroasă a contactelor, carantinarea suspecţilor şi o bună comunicare publică.

Vietnam s-a pregătit în avans pentru primul val de coronavirus

Vietnamul a început să se pregătească pentru un focar de coronavirus cu câteva săptămâni înainte de a fi detectat primul caz pe teritoriul ţării. La vremea respectivă, autorităţile chineze şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţineau că nu există „dovezi clare” ale transmiterii de la om la om, însă autorităţile vietnameze nu au riscat pe acest temei. „Nu am aşteptat confirmările de la OMS. Am folosit datele colectate la nivel extern şi intern pentru a decide asupra măsurilor”, a declarat Pham Quang Thai, şeful adjunct al departamentului de control al infecţiilor de la Institutul Naţional pentru Igienă şi Epidemiologie din Hanoi.

Cronologie:

  • La începutul lunii ianuarie, screeningul temperaturii era deja în vigoare pentru pasagerii care soseau din Wuhan pe Aeroportul Internaţional din Hanoi. Călătorii cu febră erau încă de atunci izolaţi şi monitorizaţi cu atenţie, informa la acea dată radiodifuzorul naţional al ţării.
  • La jumătatea lunii ianuarie, vicepremierul Vu Duc Dam deja ordona agenţiilor guvernamentale să ia „măsuri drastice” pentru a preveni răspândirea bolii în Vietnam, punând accent pe carantina medicală la punctele de frontieră, aeroporturi şi porturi maritime.
  • Pe 23 ianuarie, Vietnamul a confirmat primele două cazuri de coronavirus - o cetăţeană chineză care locuieşte în Vietnam şi tatăl său, care îşi vizitase fiul în Wuhan. A doua zi, autorităţile aviatice din Vietnam au anulat toate zborurile dinspre şi către Wuhan.
  • În timpul vacanţei de Anul Nou, premierul Nguyen Xuan Phuc a declarat război coronavirusului. "Combaterea acestei epidemii este ca şi cum ai lupta împotriva inamicului", a spus el în cadrul unei reuniuni urgente a Partidului Comunist din 27 ianuarie. Trei zile mai târziu, a înfiinţat un Comitet Naţional de Control al Focarului, iar în aceeaşi zi OMS a declarat public stare de urgenţă internaţională.
  • Pe 1 februarie, Vietnamul a declarat epidemie naţională, cu doar şase cazuri confirmate înregistrate în toată ţara. Toate zborurile dintre Vietnam şi China au fost oprite, măsură urmată a doua zi de suspendarea vizelor pentru cetăţenii chinezi.
  • În continuare, restricţiile de călătorie s-au extins, pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit către ţări precum Coreea de Sud, Iran şi Italia. În cele din urmă, Vietnamul a suspendat intrarea tuturor străinilor la sfârşitul lunii martie.
  • De asemenea, Vietnamul a luat rapid măsuri proactive de blocare. Pe 12 februarie, a închis o întreagă comunitate rurală de 10.000 de oameni timp de 20 de zile, primul blocaj pe scară largă cunoscut în afara Chinei. Şcolile şi universităţile au primit ordin să rămână închise şi să se redeschidă cel mai devreme în luna mai.

Thwaites, expertul bolilor infecţioase din oraşul Ho Chi Minh, a declarat că viteza de reacţie a Vietnamului a fost principalul motiv al succesului său. Acţiunile timpurii decisive au împiedicat transmiterea comunitară a virusului, iar Vietnam avea doar 16 cazuri confirmate până la data de 13 februarie. Timp de trei săptămâni, nu au existat deloc noi infecţii, până la cel de-al doilea val care a lovit ţara în martie, când virusul a fost adus de vietnamezii întorşi din străinătate.

Testarea, carantina și informarea populației realizate timpuriu au fost cheia succesului

Din start, Guvernul vietnamez a comunicat clar cu publicul despre focarul de coronavirus. Au fost create site-uri dedicate, linii de telefonie şi aplicaţii pentru a informa cetăţenii cu privire la cela mai noi date asupra focarului COVID-19 şi opţiunilor de consultanţă medicală. Ministerul Sănătăţii a trimis în mod regulat mesaje SMS cu cele mai importante informaţii despre pandemia de coronavirus. Conform spuselor lui Pham, într-o zi aglomerată, liniile de telefonie naţională primeau şi 20.000 de apeluri.

După internarea pacienţilor, a urmat localizarea contacţilor şi carantinarea acestora. „I-am rugat să rămână acasă şi să se auto-carantineze.” De asemenea, autorităţile au testat mai mult de 15.000 de persoane aflate în contact direct cu spitalele, inclusiv 1.000 de lucrători din domeniul sănătăţii.

Efortul de urmărire a contactelor din Vietnam a fost atât de meticulos încât au fost luate în calcul şi persoanele de contact indirecte. „Nu cred că o altă ţară a mai avut carantină la acest nivel”, au spus Thwaites. Toate contactele directe au fost plasate în carantină guvernamentală în centrele de sănătate, hoteluri sau tabere militare.

La 1 mai, aproximativ 70.000 de persoane fuseseră în carantină în instalaţiile guvernamentale din Vietnam, în timp ce aproximativ 140.000 au fost izolate acasă sau în hoteluri.

La sfârşitul lunii februarie, Ministerul Sănătăţii a lansat şi un videoclip muzical bazat pe un hit pop vietnamez, pentru a învăţa oamenii cum să se spele corect pe mâini şi alte măsuri de igienă în timpul focarului. Piesa a devenit imediat virală, având peste 48 de milioane de vizualizări pe Youtube.

Thwaites a explicat şi că experienţa bogată a Vietnamului în tratarea focarelor de boli infecţioase, precum epidemia SARS din 2002-2003 şi gripa aviară, a ajutat Guvernul şi publicul să se pregătească mai bine pentru pandemia COVID-19. „Populaţia respectă mult mai mult bolile infecţioase decât unele ţări mai bogate, care nu văd  pericolul atât de clar”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
Cum iei 22.000 lei în plus la pensie fără să muncești pentru ei? Plus bonus de 2.000 lei în martie
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...