Taiwanul crește durata serviciului militar obligatoriu după ultimele acțiuni ale Chinei

Data actualizării: Data publicării:
Taiwanul se confruntă cu o problemă din ce în ce mai mare în planurile sale de apărare din cauza natalității scăzute
Taiwanul se confruntă cu o problemă din ce în ce mai mare în planurile sale de apărare din cauza natalității scăzute. Foto: Profimedia Images

Taiwanul îşi va extinde serviciul militar obligatoriu la un an, de la patru luni în prezent, începând din 2024, pe fondul intensificării ameninţării asupra insulei din partea armatei chineze, a declarat marţi preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, informează Reuters.

Tsai, care a făcut aceste declaraţii după o reuniune a consiliului de securitate naţională a înalţilor oficiali din acest domeniu, a declarat că Taiwanul vrea pace, dar trebuie să fie capabil să se apere.

''Atât timp cât Taiwanul este suficient de puternic, va fi patria democraţiei şi a libertăţii în întreaga lume şi nu va deveni un câmp de luptă'', a declarat Tsai într-o conferinţă de presă la care a anunţat decizia, pe care a descris-o drept ''incredibil de grea''. ''Taiwanul vrea să transmită lumii că, între democraţie şi dictatură, noi credem ferm în democraţie. Între război şi pace, noi insistăm asupra păcii. Haideţi să demonstrăm curaj şi hotărâre să ne protejăm patria şi să apărăm democraţia'', a mai spus ea.

Recruţii vor fi supuşi unei pregătiri mai intense, inclusiv exerciţii de tragere, pregătire de luptă folosită de forţele SUA şi operarea unor arme mai puternice, printre care rachete antiaeriene Stinger şi rachete antitanc, a adăugat Tsai, scrie Agerpres, care citează Reuters.

Echipa de securitate a lui Tsai, inclusiv înalţi oficiali din Ministerul Apărării şi Consiliul Naţional de Securitate, au revizuit sistemul militar al Taiwanului din 2020 pe fondul ameninţărilor crescânde din partea Chinei, potrivit unui oficial taiwanez.

Taipeiul, care respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului, a anunţat luni cea mai mare incursiune de până acum a forţelor aeriene ale Chinei în zona de identificare a apărării aeriene a insulei, cu 43 de avioane militare chineze traversând o zonă-tampon neoficială între cele două părţi.

China a organizat de asemenea exerciţii de război lângă Taiwan în august, în urma unei vizite la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi.

"Diversele comportamente unilaterale ale Chinei au devenit a preocupare majoră pentru securitatea regională", a declarat oficialul taiwanez, care a participat la discuţiile de securitate la nivel înalt şi a refuzat să fie numit.

Tsai supervizează un program amplu de modernizare, susţinând ideea "războiului asimetric" pentru a face forţele insulei mai mobile, mai agile şi mai greu de atacat.

Taiwanul a trecut treptat de la o armată obligatorie la o forţă profesionistă dominată de voluntari, dar aserţiunea Chinei în creştere faţă de insula pe care o pretinde ca fiind a ei, precum şi invazia Ucrainei de către Rusia au provocat dezbateri despre cum trebuie întărită apărarea, notează Reuters, care aminteşte că Rusia numeşte războiul "operaţiune specială".

Guvernele anterioare sub conducerea Partidului Democrat Progresist şi principalei opoziţii Kuomintang au redus serviciul militar obligatoriu pentru bărbaţi de la peste doi ani la patru luni pentru a le face pe plac alegătorilor mai tineri, în contextul unei reduceri a tensiunilor dintre Taipei şi Beijing.

În ultimii ani, China şi-a intensificat activitatea diplomatică, militară şi presiunea economică asupra insulei autoguvernate. Însă guvernul de la Taipei spune că numai populaţia din Taiwan îşi poate decide viitorul şi promite să se apere în cazul unui atac.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei