Szijjarto: Ungaria nu are nicio intenţie să renunțe la gazele rusești

Data publicării:
Szijjarto asculta la casti
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. Foto: Profimedia

Ungaria este mulţumită de cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale şi nu are planuri să înceteze să cumpere gaze ruseşti, în pofida presiunilor, a spus joi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Dacă ţările din Europa Occidentală au făcut eforturi serioase pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, după invadarea Ucrainei în 2022, Ungaria îşi acoperă necesarul de gaze naturale în principal din Rusia. Ungaria primeşte 4,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din Rusia, conform unui acord pe 15 ani semnat în 2021, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Prezent la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, Szijjarto le-a spus jurnaliştilor că obţinerea gazelor de care Ungaria are nevoie este o „chestiune fizică” şi nu una politică sau ideologică.

Gazele naturale ruseşti ajung în Ungaria în principal prin conducta Turkstream, care permite Moscovei să ocolească Ucraina când vine vorba de transportul gazelor naturale ruseşti spre sudul Europei.

Ungaria este singura ţară membră a Uniunii Europene al cărei lider, premierul Viktor Orban, a menţinut legături prietenoase cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, după decizia Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022. Ungaria este, de asemenea, ţară membră NATO.

Miercuri, grupul energetic controlat de statul ungar MVM a informat că va prelua o participaţie de 5% la zăcământul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan, unul dintre cele mai mari din lume. Preluarea unei participaţii la acest zăcământ de gaze „ne dă nouă (Ungariei, n.r.) o protecţie faţă de fluctuaţiile mari ale preţurilor la energie. În condiţiile în care Azerbaidjanul este un nou jucător în aprovizionarea noastră energetică, această situaţie ne conferă o aprovizionare cu energie mult mai stabilă, o mult mai mare securitate a aprovizionării cu energie”, a spus Szijjarto.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei