Video Suspans încheiat. Ce au dezvăluit Harry și Meghan în interviul-șoc acordat vedetei Oprah Winfrey

Data actualizării: Data publicării:
harry tinand-o de mana pe meghan in timpul unui interviu
Ducii de Sussex, Harry și Meghan, au făcut unele dezvăluiri șocante despre familia regală britanică într-un interviu acordat vedetei de televiziune Oprah Winfrey Foto: Profimedia

Ducii de Sussex, Harry și Meghan, au aruncat câteva „bombe” în timpul mult așteptatului interviu acordat celebrei realizatoare Oprah Winfrey, interviu difuzat în cursul nopții. Ei au făcut dezvăluiri depre viața din sânul familiei regale britanice și probabil cea mai stânjenitoare este aceea că ar fi fost îngrijorări în privința culorii pielii pe care o va avea bebelușul lor, Archie. Meghan este metisă.

Meghan Markle a avut gânduri suicidare

Meghan Markle a mărturisit că a avut gânduri suicidare din cauza presei, dar familia regală nu i-a permis să primească ajutor în acele momente dificile pentru sănătatea sa mintală. În interviul de două ore difuzat duminică noapte la postul american de televiziune CBS, soția prințului Harry spune că a fost victima unei adevărate campanii de denigrare, în fața căreia Casa Regală nu a protejat-o.

De altfel, prinţul Harry a afirmat că niciun membru al familiei regale nu a vorbit despre articolele rasiste referitoare la Meghan. „M-a durut”, a mărturisit el.

„Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare”, i-a spus cu ochii în lacrimi ducesa de Sussex realizatoarei Oprah Winfrey. „Am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor. Am spus că nu mă simţisem aşa niciodată. Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie”, a adăugat Meghan.

Acuzații de rasism

Despre plecarea lor din sânul familiei regale, prințul Harry s-a referit ca la o evadare dintr-un sistem care îi ține prizonieri pe tatăl și pe fratele său, care vor moșteni coroana, dar și pe restul familiei.

Însă una dintre dezvăluirile cele mai dure făcute de cei doi este că unul dintre membrii familiei regale ar fi fost îngrijorat cu privire la culoarea pielii fiului lor, Archie. Ducesa de Sussex a spus chiar că regulile ar fi fost schimbate special pentru ca acesta să nu primească titlul de prinț la naștere.

Meghan a afirmat că cineva din familia regală se întreba „cât de închisă la culoare ar putea fi” pielea bebelușului ei. A refuzat să spună cine, spunând că ar fi „prea stânjenitor pentru ei”. Harry, la rândul său, a mărturisit că la momentul respectiv a fost un pic șocat.

Pe de altă parte, dacă fosta actriţă americană în vârstă de 39 de ani a denunţat o „adevărată campanie de denigrare” din partea instituţiei regale şi a spus că nu s-a simţit protejată de familia regală, ea a avut grijă să nu-i atace personal pe membrii coroanei, remarcă presa internațională. De altfel, Meghan Markle a insistat îndelung asupra faptului că s-a simţit întotdeauna bine tratată de regina Elisabeta a II-a. 

Harry a spus, la rândul său, că are o „relație bună” cu bunica sa, Regina, dar relația cu tatăl său a avut de suferit. „Aici mai e de lucru. M-am simțit dezamăgit, pentru că și el a trecut prin ceva similar, știe ce înseamnă durerea, iar Archie e nepotul lui. Dar în același timp, sigur că întotdeauna am să-l iubesc, dar există suferință și voi continua să-mi fac o prioritate din repararea acestei relații”, a mărturisit Harry. În ceea ce-l privește pe fratele său, prințul William, s-a limitat să spună că ei doi sunt pe „drumuri diferite”.

Adevărul despre „cearta” cu Kate

Meghan Markle a povestit duminică seara că nu ea a făcut-o să plângă pe cumnata ei, Kate, ducesa de Cambridge, cu puţin timp înainte de căsătoria cu prinţul Harry. Zvonuri despre acest incident au fost subiect de primă pagină în tabloidele britanice.

Meghan susține că spre deosebire de cele publicate de presa britanică, nu ea a fost cea care a făcut-o pe Kate, ducesa de Cambridge, să plângă, ci s-a întâmplat exact contrariul, în timpul unui incident care a avut loc înainte de căsătoria ei cu prinţul Harry în 2018. Ea a precizat că, la scurt timp după aceea, Kate şi-a cerut scuze.

„Toată lumea în cadrul instituţiei (casa regală - n.r.) ştia că acest lucru nu era adevărat”, a adăugat fosta actriţă americană, subliniind că acest incident a fost începutul unei „adevărate campanii de denigrare”, precum şi „un punct de cotitură” în relaţiile sale cu familia regală britanică.

 - Ai auzit spunându-se despre tine că ai făcut-o pe Kate Middleton să plângă? a întrebat-o Oprah Winfrey.

- Am auzit despre asta.

- Ai auzit despre asta?

- A fost un moment de cotitură.

- Ai făcut-o pe Kate să plângă?

- Nu. S-a întâmplat invers.

- Explică-ne ce vrei să spui.

- Cu câteva zile înainte de nuntă, ea (Kate) a fost supărată în legătură cu ceva. Avea dreptate în problema respectivă, care avea legătură cu rochiile domnişoarelor de onoare. M-a făcut să plâng. Chiar m-a rănit.

Harry și Meghan vor avea o fetiță

Harry și Meghan așteaptă acum încă un copil. Au anunțat, în cursul interviului, că va fi fetiță. 

„Să ai un băiat, apoi o fată, ce putem cere mai mult?”, şi-a exprimat bucuria prinţul Harry, care s-a căsătorit cu Meghan Markle în 2018.

Instalat în Canada, apoi în California, la Montecito, din martie, cuplul Harry și Meghan a acţionat pentru a-şi consolida independenţa de familia regală. Au cultivat imaginea unui cuplu modern, mixt, care acordă atenţie problemelor umanitare, într-o ţară în care opinia publică le este mult mai mult favorabilă decât în Marea Britanie.

Harry își evocă mama. Și prințesa Diana ar fi fost copleșită de atmosfera din familia regală

În cursul interviului, Harry a mărturisit că decizia de e părăsi Casa Regală a fost luată pentru că a simţit o lipsă de sprijin şi de înţelegere din partea familiei.

Referindu-se la regretata sa mamă, Diana, Harry a spus că și ea ar fi fost „supărată din cauza celor întâmplate”. În opinia lui, tatăl şi fratele său, Charles, respectiv William, sunt prizonieri ai sistemului.

S-au căsătorit în secret, cu trei zile înainte de ceremonia oficială

Prinţul Harry şi fosta actriţă americană Meghan Markle s-au căsătorit în secret cu trei zile înainte de grandioasa ceremonie oficială urmărită de milioane de persoane din întreaga lume în 2018, a dezvăluit ducesa de Sussex. Și-au spus „da” în faţa arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, înainte de fastuoasa ceremonie din 19 mai 2018.

„Nimeni nu ştie. Dar l-am chemat pe arhiepiscop şi i-am spus: Acest spectacol este pentru lume, dar noi vrem ca unirea noastră să fie între noi”, s-a destăinuit Meghan gazdei sale, Oprah Winfrey.

În final, Oprah a întrebat-o pe Meghan dacă povestea ei de dragoste cu Harry are până la urmă un final fericit. „Mai fericit decât al oricărui basm pe care l-ai citit vreodată”, i-a răspuns Meghan.

Citiți și:  Regina Elisabeta a II-a a decis să ignore interviul pe care Harry şi Meghan l-au acordat lui Oprah Winfrey

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri