Suferință în Grecia, unde părinții primesc în sicrie sigilate trupurile tinerilor care erau în trenul morții. "Încă aștept să mă sune"

Data actualizării: Data publicării:
ceremonie funerara in grecia
Suferință în Grecia, unde părinții primesc în sicrie sigilate trupurile copiilor care erau în trenul morții. FOTO: Profimedia Images

În Grecia, acțiunea de căutare a cadavrelor victimelor din tragedia feroviară se apropie de final, în timp ce furia crește, scrie The Guardian. La trei zile de la accident, pompierii au anunțat că primele două vagoane ale trenului de pasageri au fost mutate, iar operațiunea va fi în curând finalizată. Între timp, victimele identificate cu ajutorul testelor ADN au fost returnate rudelor. Ministerul Sănătății din Grecia a dispus ca sicriele să fie  sigilate, "din motive psihologice". Alte familii încă așteaptă vești despre cei dragi, în timp ce protestele de amploare continuă.

În trenul de mare viteză se aflau peste 350 de pasageri. 57 dintre ei sunt morți.

Oficialii au declarat vineri că, cu ajutorul rudelor care au dat probe ADN, au fost identificate 54 de victime, dar că impactul a fost atât de puternic, încât procesul durează mai mult decât se aștepta. La temperaturi care au depășit 1.300 de grade Celsius, cei care călătoreau în cele trei vagoane cele mai afectate, în partea din față a trenului, au ars de vii. Un singur pasager a supraviețuit, iar acum el e în stare critică la spital.

Criminaliștii au fost nevoiți să identifice victimele - aproape toți studenții – în baza tatuajelor sau a cerceilor.

Printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii, cadavrele vor fi predate rudelor în sicrie sigilate "din motive psihologice". Într-o țară în care familiile își iau adesea rămas bun de la cei dragi, cu sicriele deschise, decizia este privită ca fiind  controversată și a accentuat sentimentul de suferință colectivă.

Alte familii încă speră la un miracol. Printre ei, Panos și Mirela, care așteaptă de trei zile în fața spitalului din Larissa vești despre fiul lor, Denis. Tânărul de 22 de ani se afla în vagonul cinci al trenului morții. Se întorcea acasă de la Atena, unde se întâlnise cu prietenii. Disperată, mama lui îi roagă pe supraviețuitori să îi ofere orice informație pot despre ce s-a întâmplat cu fiul ei în acea noapte fatidică.

"Nu știu dacă era pe scaunul lui în momentul accidentului. Asta vreau să întreb, dacă l-a văzut cineva.  Am dat probe ADN și nu am primit nicio veste deocamdată. Fac un apel la cei care au fost salvați din acel vagon, dacă cineva l-a recunoscut, dacă mă poate contacta. Spuneți-mi dacă era pe scaunul lui, dacă s-a ridicat, dacă s-a mișcat", este apelul disperat al mamei.

Tatăl lui Denis este revoltat și îi acuză de crimă pe cei implicați în această tragedie. El a vorbit cu fiul său cu doar câteva momente înainte de accident, fără să știe că îl va auzi pentru ultima dată.

Tatăl lui Denis: L-au ucis, asta s-a întâmplat. Sunt ucigași, toți. Toți.

Reporter: Vă căutați fiul?

Tatăl lui Denis: Da, îl căutăm, dar nu știm nimic de el, absolut nimic. „Tata, o să întârzii”, a spus el. „Te sun, nu veni mai devreme.” Încă aștept să mă sune.

Reporter: Câți ani are fiul dumneavoastră?

Tatăl lui Denis: 22.

Reporter: Ce v-au spus?

Tatăl lui Denis: Nimic, absolut nimic. Am primit un telefon, ieri, și ne-au spus că vor suna din nou.

Reporter: Ați oferit probe ADN?

Tatăl lui Denis: Da, am făcut asta din prima clipă. Suntem aici de trei zile, fără somn, fără vești, nimic. Cine are vești despre el, dacă au stat lângă el, dacă ar putea să ne spună. Era el acolo? Era în alt vagon? Să ne spună cineva măcar ceva! Măcar să știm!

Grecii continuă să se revolte și cer măsuri drastice. Sunt așteptate noi proteste de amploare în Atena și în alte orașe importante din Grecia. Sindicatele feroviare le-au cerut angajaților să facă grevă, pentru a doua zi la rând, în semn de protest față de condițiile de muncă și față de lipsa unor măsuri care să ridice standardele de siguranță în sistemul feroviar.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”