Suedia și Finlanda participă la primele exerciții militare, „Vigilant Knife”, înainte de aderarea la NATO
Data publicării:
Trupele britanice au făcut exerciții militare comune cu cele suedeze și finlandeze în cadrul exercițiului „Vigilant Knife”, cu puțin timp înainte de aderarea oficială a Suediei și Finlandei la NATO. Ministerul apărării din Marea Britanie a transmis că acest exerciţiu comun a facilitat o consolidare a interoperabilităţii, în contextul aderării Suediei şi Finlandei la NATO.
Exerciţiul adresat posturilor de comandă a avut loc la Rovaniemi şi Rovajarvi în nordul Finlandei în perioada 29 august - 2 septembrie şi a fost organizat pe fundalul războiului din Ucraina, care a trezit vigilenţa în întreaga Europă în ceea ce priveşte securitatea comună pe continent în faţa agresiunii rusești.
„În timp ce în Europa se duce un război, este mai important ca niciodată să ne consolidăm parteneriate internaţionale”, a declarat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace.
„Salutăm cererea Finlandei şi a Suediei de a adera la NATO şi vom continua să facem exerciţii împreună pentru a fi pregătiţi să facem faţă provocărilor la adresa securităţii comune. Exerciţiul Vigilant Knife este o oportunitate nepreţuită pentru trupele Marii Britanii de a-şi dezvolta abilităţile şi experienţa de luptă în condiţii de vreme rece, permiţându-le să fie eficiente pe câmpul de luptă alături de omologii lor finlandezi şi suedez”, a spus ministrul britanic al apărării.