Un portret uriaș al lui Trump a dispărut în mod misterios. O sută de cadouri prețioase primite de fostul președinte sunt de negăsit

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump, fostul președinte al SUA. Foto: Profimedia Images

La aproape trei ani după ce Francisco Antonio López Benavides a pictat un portret uriaș al lui Donald Trump, tabloul, precum și alte 100 de cadouri nedeclarate în valoare totală de aproape 300.000 de dolari primite de cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, au dispărut fără urmă, relatează The New York Times.

Printre celelalte cadouri care lipsesc se numără o bijuterie ornată primită de la oficiali din Arabia Saudită și o crosă de golf foarte scumpă primită de la premierul japonez Shinzo Abe, potrivit unui raport publicat vineri de democrați.

Pe vremea când a fost președinte, Trump a primit 16 cadouri din Arabia Saudită în valoare totală de 48.000 de dolari, 17 cadouri din India de peste 17.000 de dolari și cel puțin 5 cadouri din China pe care nu le-a declarat, scrie The Washington Post.

trump-abe
Donald Trump a primit o crosă de golf foarte scumpă de la premierul japonez Shinzo Abe fără să o declare. Foto: Profimedia Images

Potretul uriaș cu Donald Trump este unul dintre cele 100 de cadouri nedeclarate primite de familia prezidențială care au o valoare totală de peste 250.000 de dolari.

Fiecare guvern și agenție din SUA este obligată să înștiințeze Departamentul de Stat despre cadourile primite din partea guvernelor străine care costă mai mult de 415 dolari – o măsură menită să prevină mita sau metodele de influențare necuvenite.

Oficialii americani pot păstra cadourile primite dacă achită contravaloarea lor

Oficialii pot să păstreze cadourile dacă rambursează guvernului o sumă egală cu valoarea lor estimată. Administrațiile prezidențiale care urmează să plece de la Casa Albă trebuie să declare în ultimul an de mandat cadourile primite, astfel încât să se asigure că au respectat legea.

Trump nu a făcut acest lucru, potrivit raportului întocmit de democrați, care se întreabă acum unde au ajuns toate aceste obiecte.

trump-bol-cristal
Trump a primit 16 cadouri din Arabia Saudită pe care nu le-a declarat. Foto: Profimedia Images

În preajma alegerilor prezidențiale din 2020, președintele El Salvadorului l-a angajat pe López să îl picteze pe Trump. Pictorul a spus că nu a primit instrucțiuni despre cum ar trebui să îl picteze pe Trump, însă artistul și-a dorit ca personajul pictat să fie mai mare decât persoana reală.

Trebuia „să reprezinte măreția lui Donald Trump, mă înțelegeți?” a explicat López.

Potretul a durat în jur de cinci luni pentru a fi finalizat, potrivit lui López, și a fost livrat la Casa Albă în toamna anului 2020, imediat după ce Trump a pierdut alegerile împotriva lui Joe Biden.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...