Un fost oficial al Rezervei Federale americane a fost inculpat pentru spionaj în favoarea Chinei

Data publicării:
cladirea rezervei federale a sua
Foto: Profimedia Images

Un fost oficial al Rezervei Federale americane (Fed, Banca Centrală - n.r.) identificat drept John Harold Rogers, suspectat că a transmis informaţii confidenţiale de politică monetară unor spioni chinezi care pretindeau că sunt studenţi, a fost inculpat, a anunţat vineri Departamentul de Justiţie din SUA, citat de AFP.

Rogers, un cetăţean american în vârstă de 63 de ani, cu un doctorat în economie, este suspectat că „şi-a folosit poziţia la Rezerva Federală pentru a transmite informaţii financiare sensibile guvernului chinez”, a declarat procurorul Edward Martin, citat într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Între 2010 şi 2021, Rogers a lucrat în departamentul responsabil cu finanţele internaţionale, în cadrul Consiliului Guvernatorilor, cel mai înalt organ al instituţiei care gestionează politica monetară a primei economii a lumii.

Potrivit rechizitoriului, începând cel puţin din 2018, Rogers a transmis informaţii confidenţiale la două persoane care se prezentau drept studenţi la economie, dar care lucrau de fapt pentru serviciile de informaţii chineze.

Documentele le-au fost trimise în format electronic, dar le-au fost livrate şi personal în camere de hotel din China, se arată în rechizitoriu.

Cheltuielile lui Rogers cu biletul de avion, cazarea şi hrana au fost achitate de chinezi.

Totodată, Rogers a fost plătit cu aproximativ 450.000 de dolari „în jurul anului 2023” pentru un post de profesor cu jumătate de normă la o universitate din China, potrivit rechizitoriului, în care se mai notează că oficialul Fed avea cunoştinţe limitate de limbă chineză şi depindea de software-uri de traducere sau de interpreţi pentru a comunica cu vorbitorii de chineză.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmarea momentului cu Victor Ponta! Ipostaza în care a fost surprins, o premieră
Digi FM
Câți bani l-au costat pe Dan Șucu divorțul de Camelia. Actuala lui soție a rupt tăcerea după aproape 20 de...
Pro FM
Oana Radu, răspuns pentru cei care o critică pentru numărul kilogramelor: "Da, sunt grasă, dar am slăbit 13...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
„Fată, tu ești cretină?”. Profesoară de la o școală prestigioasă, înregistrată în timp ce își amenință...
Newsweek
Pensii reduse cu sute de lei, dacă va ajunge Călin Georgescu președinte. Banii dispar rapid
Digi FM
O înotătoare franceză a primit ţinuta pentru ceremonia de deschidere a JO 2024 cu o întârziere de opt luni și...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
Film Now
David Hasselhoff, falit după divorțul de Pamela Bach, mama fiicelor sale. Starul mai avea 4.000 de dolari în...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...