Autoritățile aeronautice americane investighează moartea unui angajat pe Aeroportul Internațional San Antonio (Texas), care a fost „înghițit” de motorul unui avion, scrie CNN.
„Vineri, 23 iunie, zborul Delta Flight 1111 a aterizat pe Aeroportul Internațional San Antonio, venind de la Los Angeles, și se îndrepta spre poartă (de debarcare - n.r.) cu un singur motor, când un angajat a fost înghițit de motorul respectiv, în jurul orei 22:25”, a anunțat Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor duminică, într-o declarație pentru CNN.
Potrivit publicației locale MySanAntonio, avionul implicat în incident este un Airbus A319.
Un purtător de cuvânt a precizat că compania aeroportuară colaboreaz cu autoritățile în anchetă.
„Un accident a avut loc pe pista Aeroportului Internațional San Antonio vineri seară, soldat cu moartea unui angajat de la sol al unei companii aeriene”, a spus purtătoarea de cuvânt Erin Rodriguez.
Compania Delta Air Lines a declarat la rândul ei că este „profund îndurerată” de moartea angajatului. Acesta lucra pentru o companie locală de manevrat bagaje, care colabora cu Delta Air Lines.
Editor : B.P.