Trump, reacţie vehementă la un editorial al WSJ în care este analizat eșecul republicanilor la alegerile prezidențiale

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump ține un discurs la o conferință din SUA.
Fostul preşedinte american Donald Trump. Foto: Profimedia

Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat vehement, joi, publicaţia The Wall Street Journal, după un editorial care pleda pentru reformarea Partidului Republican după eşecul electoral din 2020, potrivit Mediafax.

Donald Trump a reacţionat la un editorial al publicaţiei The Wall Street Journal intitulat „Regretele perioadei trecute a lui Trump / Dacă a fost atât de important pentru Partidul Republican, atunci de ce nu mai este formaţiunea acum la putere?”.

WSJ: Dacă CPAC ar reprezenta America, domnul Trump ar locui în continuare la Casa Albă, nu la Mar-a-Lago

Editorialul porneşte de la participarea lui Donald Trump la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC). „Acel măreţ semnal de relaxare auzit duminică a fost sunetul democraţilor şi al presei care au salutat revenirea lui Donald Trump în atenţia publică prin discursul rostit la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică. (...) În privinţa republicanilor şi a domnului Trump, viitorul nu este atât de clar cum ar vrea presa şi fostul preşedinte. Mulţimea de la CPAC a salutat discursul său, care a fost în cea mai mare parte o colecţie de lovituri politice majore. Dar dacă CPAC ar reprezenta America, domnul Trump ar locui în continuare la Casa Albă, nu la Mar-a-Lago. El a pierdut în faţa lui Joe Biden, bătrânul cal de luptă al democraţilor, la o diferenţă de şapte milioane de voturi. A pierdut şi cinci state câştigate în 2016, chiar şi statul Georgia. Aceasta este realitatea rece a Partidului Republican, în contextul în care fostul preşedinte încearcă să menţină din exil dominaţia asupra formaţiunii şi insistă pentru o revenire în 2024", arată editorialul publicat în The Wall Street Journal.

„Baza de susţinere a domnului Trump înseamnă că el va juca un rol important în Partidul Republican. Dar, pe măsură ce trec lunile mandatului lui Biden şi devin mai clare consecinţele politice ale înfrângerii din 2020, poate că membrii de bază ai formaţiunii vor începe să privească dincolo de era Trump, spre o nouă generaţie de potenţiali decidenţi asupra standardelor. Atât timp cât republicanii se vor concentra pe regretele perioadei trecute a lui Trump, nu vor fi o majoritate de guvernare”, concluzionează The Wall Street Journal.

Donald Trump a reacţionat vehement la editorialul WSJ

Consiliul editorial al WSJ susţine „politici globaliste precum acordurile comerciale proaste, deschiderea graniţelor şi războaie fără sfârşit”, a afirmat Donald Trump joi, conform publicaţiei The Hill.

„Ei luptă pentru «republicani, doar cu numele», care au rănit atât de rău Partidul Republican. La acest nivel sunt ei şi acolo vor fi mereu. Din fericire, nu îi mai pasă nimănui prea mult de editorialele din The Wall Street Journal. Şi-au pierdut o mare parte din credibilitate”, a declarat Donald Trump.

În discursul rostit duminică la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC), Donald Trump l-a criticat pe succesorul său, Joseph Biden, şi a pledat pentru consolidarea Partidului Republican, negând zvonurile privind intenţia de a înfiinţa o altă formaţiune politică.

„Vă este dor de mine? Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a declara că incredibila călătorie pe care am început-o împreună este abia la început. Am început acum patru ani, iar călătoria este departe de a se fi încheiat. În final vom câştiga. Am avut multe victorii. Voi continua să lupt de partea voastră, în iubitul nostru partid. Nu lansăm noi partide, avem Partidul Republican. Va fi puternic şi mai unit ca niciodată. Vom consolida şi vom salva America”, a afirmat Donald Trump în discursul rostit duminică la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC).

Trump, despre administrația Biden: În doar prima lună, am ajuns de la «America pe primul loc» la «America pe ultimul loc»

Donald Trump a criticat politicile Administraţiei Joseph Biden. „Ştiam cu toţii că Administraţia Biden va fi rea. Dar nu şi-a imaginat nimeni cât de rău va fi sau cât de departe va merge cu politicile de stânga. Joe Biden a avut cea mai dezastruoasă primă lună de mandat dintre toţi preşedinţii din istoria modernă. Administraţia Biden a demonstrat deja că este împotriva locurilor de muncă, împotriva familiilor, împotriva frontierelor, împotriva energiei, împotriva femeilor şi împotriva ştiinţei. În doar prima lună, am ajuns de la «America pe primul loc» la «America pe ultimul loc». Iar cel mai bun exemplu este criza de la frontiera sudică (...)”, a subliniat fostul preşedinte al SUA.

Donald Trump se clasează pe primul loc în preferinţe în cazul în care va concura în scrutinul intern pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024. Conform unui sondaj efectuat în rândul participanţilor la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică, Donald Trump este creditat cu 55% din intenţiile de vot, guvernatorul statului Florida, Ron De Santis, cu 21%, iar guvernatorul statului Dakota de Sud, Kristi Noem, cu 4%.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri