Trump: Ideea unei armate UE este „jignitoare”. Atac la Macron chiar înaintea întâlnirii cu președintele Franței

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Meets With Members Of Congress In The White House Cabinet Room
Foto: Guliver/Getty Images

Donald Trump a ajuns în Franţa, unde va participa la ceremoniile legate de centenarul sfârşitului Primului Război Mondial, dar în timp ce era pe drum a provocat un nou scandal.

President Trump Meets With Members Of Congress In The White House Cabinet Room
Foto: Guiver/GettyImages

Preşedintele american a scris, pe Twitter, că ideea lui Emmanuel Macron pentru o armată europeană care să apere continentul de China, Rusia şi chiar de Statele Unite este insultătoare.

Liderul de la Casa Albă a notat că statele europene ar trebui mai bine să cotizeze cât trebuie la NATO, pentru că americanii subvenţionează alianţa.

„Foarte jignitor, dar poate că Europa ar trebui mai întâi să-şi achite contribuţia corectă faţă de NATO, pe care Statele Unite o subvenţionează foarte mult”, a scris Trump pe Twitter de îndată ce a ajuns în Franţa unde se va întâlni cu Macron.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat - într-un interviu difuzat marţi de postul de radio Europe 1 - că Europa nu va putea să se apere fără „o armată europeană adevărată”, relatează AFP.

„Europenii nu vor fi apăraţi dacă nu se decide constituirea unei armate europene adevărate. Faţă de Rusia, care este la frontierele noastre şi care a arătat că poate fi ameninţătoare (...), trebuie să avem o Europă care să se apere singură mai mult, fără să depindă doar de Statele Unite şi într-o manieră mai suverană”, a pledat şeful statului francez în interviul înregistrat luni seara.

Macron citează, fără să numească, „puteri autoritare care reapar şi se reînarmează la graniţele Europei”. El face apel de asemenea la apărare faţă de „China, Rusia şi chiar faţă de Statele Unite ale Americii”, evocând decizia Washingtonului de a se retrage dintr-un tratat de dezarmare nucleară ce datează din anii '80: „Cine este din aceasta victima principală?”, se întreabă el, răspunzând apoi: „Europa şi securitatea sa”.

Surse: Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...