Trump ar accepta o pedeapsă cu arest la domiciliu sau închisoarea, dar avertizează că s-ar ajunge la „un punct de ruptură” în societate

Data actualizării: Data publicării:
trump la un eveniment electoral
Donald Trump la un eveniment electoral. Foto: Profimedia

Donald Trump a declarat că ar accepta o pedeapsă cu arestul la domiciliu sau închisoarea, după ce săptămâna trecută a fost condamnat pentru acuzaţii penale de un juriu din New York, într-o decizie istorică, dar a avertizat că o astfel de sentinţă ar fi greu de acceptat de către public, relatează Reuters.

Pedeapsa lui Trump ar urma să fie stabilită la 11 iulie, cu patru zile înainte ca republicanii să se reunească pentru a-şi desemna oficial candidatul prezidenţial pentru a-l înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile din noiembrie.

Închisoarea este o pedeapsă rară pentru persoanele condamnate în statul New York pentru infracţiunea de falsificare a registrelor contabile, acuzaţia cu care Trump s-a confruntat la procesul său. Pedeapsa maximă pentru o astfel de acuzaţie este de patru ani de închisoare, iar Trump a fost găsit vinovat pentru 34 de capete de acuzare.

„Nu sunt sigur că publicul ar suporta acest lucru”, a declarat duminică pentru Fox News fostul preşedinte, referindu-se la o eventuală pedeapsă cu închisoarea. „Cred că ar fi greu de suportat de către public. Ştiţi, la un moment dat, există un punct de ruptură”, a avertizat el.

Strategia lui Trump pentru apel

Trump a spus că va face apel la condamnarea sa de către juriul din New York, care l-a găsit vinovat pentru cele 34 de capete de acuzare formulate pentru falsificare de documente pentru a acoperi o plată către o vedetă porno înainte de alegerile din 2016, pentru ca aceasta să nu vorbească despre o presupusă relaţie sexuală cu el.

Pentru a avea succes în apel, Trump, în vârstă de 77 de ani, trebuie să demonstreze că judecătorul Juan Merchan a făcut erori semnificative în supervizarea procesului. Avocaţii săi au declarat că se aşteaptă să ducă acest caz la Curtea Supremă. Duminică, Trump, care a încercat să îl descalifice pe Merchan din acest caz, a repetat acuzaţiile de părtinire din partea judecătorului şi a procurorului care a instrumentat cazul. „Curtea Supremă a Statelor Unite TREBUIE să decidă!”, a scris Trump pe reţelele sociale.

Trump are de gând să facă apel după sentinţa din 11 iulie, spun avocaţii săi. Dacă apelul în instanţele din statul New York se va dovedi nereuşit, el ar putea recurge la Curtea Supremă. Avocaţii lui Trump ar trebui să convingă cel puţin patru dintre cei nouă judecători ai curţii să îi audieze cazul. Curtea Supremă are în prezent majoritate conservatoare (şase dintre cei nouă judecători), iar trei dintre judecători au fost numiţi de Trump în mandatul său de preşedinte.

Pentru a avea câştig de cauză, Trump ar trebui apoi să demonstreze că urmărirea penală din partea statului i-a încălcat drepturile constituţionale federale şi că echipa sa juridică a urmat procedurile adecvate în etapele anterioare ale procedurilor sale judiciare, notează Reuters, citată de News.ro.

Ce vor face susţinătorii lui Trump?

Trump s-a folosit de condamnarea sa pentru a-şi intensifica eforturile de strângere de fonduri, dar nu a căutat să-şi mobilizeze susţinătorii în alt mod, spre deosebire de îndemnurile sale la protest faţă de înfrângerea sa din 2020 în faţa lui Biden, care au fost urmate de un atac mortal al susţinătorilor săi, la 6 ianuarie 2021, asupra Capitoliului american.

Întrebată ce ar trebui să facă susţinătorii lui Trump dacă va fi încarcerat, copreşedintele Comitetului Naţional Republican, Lara Trump, a declarat pentru CNN: „Ei bine, vor face ceea ce au făcut de la început, adică să rămână calmi şi să protesteze la urnele de vot pe 5 noiembrie. Nu aveţi altceva de făcut decât să vă faceţi vocile auzite tare şi clar şi să vă exprimaţi împotriva acestui lucru”, a declarat nora lui Trump.

Unii susţinători ai lui Trump au afişat steaguri americane atârnate cu susul în jos în urma verdictului. Steagul inversat a fost un simbol al suferinţei sau al protestului în America de peste 200 de ani.

Cel puţin un congresmen democrat şi-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca susţinătorii lui Trump să reacţioneze violent la condamnarea sa. „Baza lui îl ascultă. Ei nu o ascultă pe Lara Trump. Iar acesta este un alt apel periculos la violenţă”, a declarat reprezentantul american democrat Adam Schiff la CNN.

„Răzbunarea” lui Trump

Dar preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un aliat al lui Trump, a declarat că orice răspuns trebuie să fie legal. „Noi suntem partidul statului de drept - haosul nu este o valoare conservatoare. Trebuie să ripostăm şi o vom face cu tot ce avem în arsenal. Dar vom face acest lucru în limitele statului de drept”, a declarat Johnson la „Fox News Sunday”.

La rândul său, Trump a declarat la Fox News că „răzbunarea” sa va fi succesul în alegeri.

Este puţin probabil ca problema să fie rezolvată înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, când Trump va încerca să recupereze Casa Albă de la Biden. Sondajele de opinie arată o cursă strânsă între cei doi politicieni şi sugerează că o condamnare ar putea afecta sprijinul lui Trump în rândul unor alegători republicani şi independenţi.

Trump se mai confruntă cu alte trei cazuri penale, inclusiv două privind presupuse eforturi de a anula pierderea alegerilor din 2020, dar este puţin probabil ca acestea să ajungă la proces sau să se încheie înainte de alegeri. El neagă săvârşirea de infracţiuni în toate cazurile şi a calificat acuzaţiile drept o conspiraţie democrată pentru a-l împiedica să candideze.

Biden a încercat să apere sistemul de justiţie al naţiunii, spunând că este „nesăbuit” şi „periculos” să numeşti verdictul „măsluit”. Departamentul de Justiţie al SUA neagă orice interferenţă politică.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...