Preşedintele american Donald Trump a ameninţat marţi că va face public un lung interviu televizat înainte de difuzarea sa, spunând că vrea astfel să expună lipsa de imparţialitate a jurnalistei care l-a intervievat, relatează DPA, citată de Agerpres.
Comentariul făcut de Trump pe Twitter indică faptul că interviul cu jurnalista Lesley Stahl, de la emisiunea „60 Minutes” a postului CBS, a ajuns într-o zonă care l-a deranjat pe preşedinte.
CBS a postat pe Twitter că Trump a întrerupt interviul cu jurnalista, însă nu a oferit detalii.
Trump a acuzat deseori media americane că nu sunt imparţiale cu el, însă difuzarea acestui interviu înainte de transmiterea sa duminică ar fi un lucru extrem de neobişnuit.
„Îmi face plăcere să vă informez că, de dragul acurateţii în relatări, iau în considerare să postez interviul meu cu Lesley Stahl de la '60 Minutes' ÎNAINTE DE ORA DE DIFUZARE!”, a scris Trump în postarea sa de pe Twitter.
„Voi face asta pentru ca toată lumea să vadă puţin ce înseamnă un interviu FALS şi PĂRTINITOR”, a adăugat el.
Într-o postare separată, Trump a mai spus că interviul este o „intruziune electorală groaznică”.
Anterior marţi, Trump a postat pe Twitter un scurt video din culise cu Lesley Stahl, despre care a spus că a fost făcut după înregistrarea interviului la Casa Albă, şi a observat că ea nu poartă mască.
Preşedintele a desconsiderat purtatul măştii şi a promovat afirmaţii false despre eficienţa măştilor în prevenirea răspândirii coronavirusului, reaminteşte DPA.
Editor : Monica Bonea