SUA | Trump l-a graţiat pe un fost locotenent condamnat pentru uciderea unui prizonier irakian

Data publicării:
michael behenna militar american gratiat de trump foto agerpres

Preşedintele american Donald Trump l-a graţiat pe fostul locotenent Michael Behenna, care a executat 5 ani de închisoare pentru uciderea unui prizonier irakian în 2008, a comunicat luni Casa Albă, transmit Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

michael behenna militar american gratiat de trump foto agerpres
Fostul locotenent Michael Behenna a executat 5 ani de închisoare pentru uciderea unui prizonier irakian în 2008 / Foto: Agerpres

Fostul locotenent a fost condamnat în 2009 pentru omorârea lui Ali Mansur Mohammed, un prezumtiv membru Al-Qaida suspectat de implicare într-un atac ucigaş cu bombă împotriva plutonului condus de Behenna.

Procurorul general al statului american Oklahoma a adresat o petiţie Casei Albe prin care cerea graţierea fostului militar.

„Cazul dlui Behenna a atras un sprijin larg din partea armatei, a oficialilor aleşi din Oklahoma şi a publicului”, arată Casa Albă, precizând că '37 de generali şi amirali, împreună cu un fost inspector general al Departamentului Apărării, au semnat o scrisoare în sprijinul susţinerii de autoapărare a dlui Behenna'.

Mansur a fost capturat de soldaţii lui Behenna şi interogat de serviciul de informaţii al armatei în legătură cu un atac cu un dispozitiv exploziv în care au murit doi membri ai plutonului, la 21 aprilie 2008.

Ofițerul, acuzat că a împușcat prizonierul pe care trebuia să-l elibereze și să-l transporte în satul său

Michael Behenna a fost acuzat că l-a împuşcat pe Mansur după ce primise ordin să-l pună în libertate, din lipsă de probe, şi să-l transporte în satul de unde provenea. În timpul operaţiunii, locotenentul a oprit convoiul şi a încercat să-l chestioneze el însuşi pe Mansur despre atac. Behenna, care l-a dezbrăcat pe Mansur la piele pentru a-l interoga, l-a împuşcat pe acesta de două ori, afirmând ulterior că a acţionat în legitimă apărare, după ce irakianul l-a atacat şi a încercat să-i ia arma.

Sentinţa iniţială la 25 de ani de închisoare a fost redusă la 15 ani, dar, după cinci ani de detenţie, Behenna a fost eliberat condiţionat în 2014. Dacă nu ar fi fost graţiat, ar fi rămas sub supraveghere până în 2024 şi cu cazier pentru tot restul vieţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei