SUA au suspendat execuțiile decise la nivel federal. UE salută decizia lui Joe Biden: „Un pas promițător”

Data publicării:
Un steag al SUA, două cărți pe care stă un craniu și un ciocănel de judecător
Ilustrație: Profimedia Images

Departamentul de Justiţie al SUA a anunţat impunerea unui moratoriu privind execuţiile federale care denunţă aspectul lor ''arbitrar'' şi ''impactul disproporţionat asupra persoanelor de culoare'', contrar administraţiei Trump care a executat un număr record de condamnări la moarte. Uniunea Europeană salută decizia administrației Joe Biden și speră ca aceasta să ducă la o încetare definitivă a sentințelor de condamnare la moarte în Statele Unite.

„Au fost semnalate îngrijorări serioase cu privire la utilizarea continuă a pedepsei cu moartea în ţară", a indicat secretarul american al Justiţiei Merrick Garland într-o notă.

„În special caracterul arbitrar al aplicării sale, impactul disproporţionat asupra persoanelor de culoare şi numărul tulburător de scutiri în cazurile de pedeapsă capitală şi alte cazuri grave”, a detaliat responsabilul american.

El a ordonat un moratoriu asupra oricărei execuţii federale, în timp ce departamentul său ''revizuieşte politicile şi procedurile în materie de pedeapsă capitală''.

În SUA, în mod tradiţional, statele execută cele mai multe condamnări la moarte şi nu puterea federală. În general, justiţia federală intervine numai în cazurile legate de droguri, terorism sau spionaj.

UE salută decizia administrației Biden

Uniunea Europeană a salutat sâmbătă decizia SUA de a impune un moratoriu privind execuţiile federale, informează dpa, potrivit Agerpres.

„Acesta reprezintă un prim pas promiţător care sperăm să ducă la o încetare definitivă a acestei practici la nivel federal şi să deschidă calea pentru abolirea la nivel naţional a pedepsei capitale în SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

„Uniunea Europeană se opune ferm pedepsei cu moartea în orice moment şi în orice circumstanţe”, a adăugat sursa citată.

Oficialitatea europeană a apreciat că o condamnare la moarte reprezintă o formă de pedeapsă crudă şi inumană care nu acţionează ca o descurajare şi reprezintă "o negare inacceptabilă a demnităţii şi integrităţii umane".

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă