Donald Trump a ordonat săptămâna aceasta dezvoltarea celui mai ambițios scut de rachete din istoria Statelor Unite, proiectat să distrugă rachete hipersonice și să prevină apocalipsa nucleară, relatează Financial Times. Planul președintelui american este încă și mai complex și ambițios decât așa numitul program „Star Wars”, prin care Ronald Reagan își propusese să pună capăt doctrinei de distrugere reciprocă asigurată (MAD).
Planul lui Trump pentru un sistem de nouă generație, care va include lasere spațiale, se aseamănă mai mult cu așa-numitul program „Star Wars” din mandatul președintelui american Ronald Reagan, lansat în 1983 într-un moment de vârf pentru tensiunile din Războiul Rece.
Dezvoltarea unui sistem de tip Star Wars 2.0 ar costa sute de miliarde de dolari. Obstacolele tehnologice ar fi și ele imense.
Experții nucleari au avertizat că inițiativa ar putea provoca reacții agresive din partea Chinei și Rusiei pentru contracararea efectelor scutului laser, acesta fiind unul dintre motivele pentru care cei de la Bulletin of Atomic Scientists au mutat „ceasul apocalipsei” cu o secundă mai aproape de miezul nopții.
Ordinul executiv semnat de Trump îi dă secretarului apărării Pete Hegseth 60 de zile la dispoziție să vină cu un plan de apărare împotriva atacurilor cu rachete balistice, hipersonice și de croazieră.
Rachetele din „Iron Dome-ul Americii” ar trebui să zboare distanțe de 100 de ori mai lungi și de șapte ori mai repede decât cele folosite de sistemul de apărare israelian. Foto: Profimedia Images
„Iron Dome-ul Americii” ar trebui să acopere un teritoriu de 450 de ori mai mare decât sistemul israelian
În timp ce sistemul Iron Dome folosit de Israel este proiectat să apere zone relativ mici de rachete non-nucleare cu rază scurtă de acțiune ce zboară la joasă altitudine, inițiativa lui Trump trebuie să intercepteze rachete balistice intercontinentale care zboară distanțe de 100 de ori mai lungi și de șapte ori mai repede. În plus, SUA au un teritoriu de 450 de ori mai mare decât Israelul.
Conform planului, două rețele de „interceptoare spațiale” – sateliți, unii dintre ei echipați cu lasere – ar trebui plasați pe orbită. Al doilea strat de apărare ar trebui activat în cazul în care laserele nu reușesc să oprească pericolul.
În plus, ordinul lui Trump cere dezvoltarea „capacității de a înfrânge atacurile cu rachete înainte de lansare” – în alte cuvinte, un sistem care distruge și arcașul, nu doar săgeata.
Analiștii spun că un scut spațial de rachete impenetrabil este aproape imposibil de realizat. „Nu există o pătură magică de securitate”, a spus Tom Karako, un expert în domeniul rachetelor de la institutul CSIS din Washington.
Pentru a detecta, intercepta și distruge rachete nucleare balistice în cele maxim cinci minute, cât durează ca să ajungă pe orbită, ar necesita lasere care să poată distruge ținte aflate la sute de kilometri. Nu există o tehnologie atât de avansată în acest moment.
Alimentarea cu energie a acestor sateliți echipați cu lasere ar necesita, de asemenea, niște mini reactoare nucleare sau poate un sistem avansat de panouri solare. „Acest lucru nu ar fi imposibil, dar ar fi nevoie de un efort major de cercetare și investiții care nu ar putea fi finalizat pe termen scurt”, a explicat Fabian Hoffmann, expert în rachete de la Oslo Nuclear Project.
Folosirea unei arme nucleare antisatelit ar face ca toată orbita joasă a Pământului să devină inutilizabilă din cauza radiației. Foto: Shutterstock
Rusia dezvoltă deja arme nucleare proiectate să distrugă sateliți
Un raport din 2012 al Academiei Naționale de Știință din SUA a dezvăluit că până și un sistem spațial de apărare rudimentar ar avea nevoie de 650 de sateliți și ar costa 300 de miliarde de dolari.
Tehnologii eficiente pentru doborârea rachetelor există deja. Ucraina a folosit cu succes sisteme livrate din Occident, precum Patriot, THAAD și NASAMS, pentru a distruge rachetele balistice și hipersonice rusești.
SUA au deja un program de apărare antirachetă format din 44 de sisteme de interceptare desfășurate în Alaska și California care sunt proiectate pentru doborârea rachetelor cu rază lungă de acțiune lansate de țări inamice precum Coreea de Nord.
Dar, din moment ce un singur sistem costă peste 50 de milioane de dolari, extinderea sa pentru a acoperi întreg teritoriul Statelor Unite ar fi extraordinar de scumpă.
Sistemul THAAD este foarte eficient, în special pentru interceptarea rachetelor la mare altitudine. Foto: Profimedia
„Cheltuieli astronomice” pentru SUA, profituri uriașe pentru Elon Musk
Pentru a putea intercepta orice amenințare din partea arsenalelor de rachete ale Rusiei și Chinei, ar fi nevoie de „cheltuieli astronomice”, în lipsa dezvoltării unor noi tehnologii revoluționare, potrivit lui Zhao Tong, cercetător al Carnegie Endowment for International Peace.
„Adversarii [Americii] ar putea pur și simplu să redirecționeze atacurile înspre numeroase alte centre urbane neprotejate, ceea ce ar face apărarea unor locații selecte inutilă din punct de vedere strategic”, a mai spus Zhao.
SpaceX ar putea beneficia masiv de pe urma programului propus de Trump, piața sateliților fiind dominată în acest moment de compania lui Elon Musk, care are deja contracte de 20 de miliarde de dolari cu guvernul american.