Sondaj: Trump ar pierde în confruntarea cu oricare dintre candidaţii democraţi în 2020

Data publicării:
President Trump Holds A Cabinet Meeting At The White House
Foto: Chip Somodevilla/Getty Images

Sondajele pentru alegerile prezidenţiale din 2020 nu arată prea bine pentru actualul preşedinte al Statelor Unite. Donald Trump ar pierde într-o confruntare cu orice dintre candidaţii aflaţi acum în procesul de selecţie din cadrul Partidului Democrat, conform unui sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac, informează Newsweek.

Fostul vicepreşedinte Joe Biden şi senatorul independent Bernie Sanders ar obţine victoria fără prea mari probleme, câştigând 54 şi respectiv 53 de procente la nivel naţional. La o astfel de diferenţă, Joe Biden şi Bernie Sanders sunt candidaţii cu cele mai mari şanse de a obţine o victorie decisivă în scrutinul prezidenţial de anul viitor.

Dar nici ceilalţi candidaţi la nominalizarea Partidului Democrat nu stau rău în sondaj împotriva lui Trump. Senatoarea Elizabeth Warren ar câştiga şi ea 52% dintre voturile la nivel naţional, spre deosebire scorul potenţial al lui Trump de 40%. Colega ei senatoare, Kamala Harris ar obţine acelaşi scor, în timp ce primarul oraşului South Bend din Indiana, Pete Buttigieg, noua speranţă a Partidului Democrat l-ar înfrânge pe Trump cu o diferenţă de 9 procente.

În confruntări ipotetice între Preşedintele Trump şi cei cinci candidaţi democraţi de top, numărul cheie este 40 – este maximul pe care îl poate obţine Trump, indiferent de contracandidatul său. Acest procent se apropie de gradul de încredere al populaţiei în preşedinte, care a rămas în aceeaşi zonă încă de la alegerea sa”, a declarat Mary Snow, analist al Universităţii care a făcut public sondajul.

Un posibil semn de îngrijorare pentru Trump privind şansele sale de a fi reales ar putea fi starea economiei americane şi globale. În mod tradiţional, votanţii americani au sancţionat sau recompensat cel mai mult performanţa economică a preşedinţilor. La acest capitol, deşi economia americană a mers bine în ultimii ani, războiul comercial şi recesiunea care bate la uşă ar putea să afecteze şansele lui Trump.

În 2016, Trump a câştigat la limită în trei state considerate „fortăreţeale Partidului Democrat – Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan. Victoria în aceste state i-a asigurat mandatul la Casa Albă, cu toate că a pierdut votul popular în favoarea contracandidatei Hillary Clinton la o diferenţă de aproape 3 milioane de voturi. În 2016, Trump a obţinut 46,1% din voturi la nivel naţional, în timp ce Clinton a obţinut 48,2%.

Conform sondajului, diferenţa în 2020 ar fi de 14 procente în cazul în care Joe Biden va fi nominalizarea democraţilor şi 13% dacă confruntarea lui Trump ar fi cu Bernie Sanders. În ambele cazuri, diferenţa de procente e suficient de mare pentru a asigura candidatului democrat victoria şi în colegiul electoral.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri