Șeful Pentagonului se plânge de statele „parazite” din cadrul NATO

Data publicării:
Mark Esper, șeful Pentagonului
Mark Esper, șeful Pentagonului Foto: Guliver / GettyImages

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a pledat vineri în favoarea solicitării președintelui Donald Trump ca aliații SUA să aloce 2 la sută din PIB pentru cheltuieli militare, subliniind că NATO nu îşi poate permite să aibă în rândurile sale state „parazite”, informează Agerpres, care preia o știre a agenției France-Presse.

„Majoritatea statelor consideră SUA drept cel mai bun partener pentru securitatea mondială, nu doar datorită superiorităţii capacităţilor şi echipamentelor noastre militare, dar şi datorită valorilor pe care le apărăm”, a declarat secretarul american al apărării în faţa experţilor în securitate naţională din Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR).

„Alianţele noastre nu se bazează pe tranzacţii comerciale. Ele sunt, mai degrabă, bazate pe respect reciproc, valori comune şi o voinţă împărtăşită de a le apăra”, a adăugat oficialul american.

Fostul diplomat Richard Haas, preşedinte al CFR, i-a aminitit acestuia că, dimpotrivă, anumite state membre ale NATO percep alianţa cu Washingtonul ca devenind din ce în ce mai „tranzacţională” şi se îndoiesc de voinţa SUA de a le apăra în caz de agresiune, dacă acestea nu au contribuit suficient din punct de vedere financiar. „Pentru mulţi din aliaţii noştri (relaţiile) par chiar condiţionate” de 2% din PIB, procente pe care Washington-ul le cere statelor membre NATO să le aloce apărării, a adăugat fostul diplomat.

„Nu cred că este o tranzacţie. Este o obligaţie”, a replicat Esper. „SUA alocă 3,5% din PIB pentru apărarea sa, a aliaţilor şi a partenerilor săi. Multe state alocă mult mai puţin de 1% apărării”, a subliniat șeful Pentagonului. „Timp de ani de zile, de zeci de ani de zile, am cerut partenerilor noştri europeni să contribuie mai mult la Alianţă. Nu au făcut-o”, a continuat Esper. „Nu cred că cerem prea mult”, a adăugat el. „Toate ţările trebuie să contribuie la apărarea lor. Nu se poate să existe paraziţi. Nu se poate să existe reduceri. Ne priveşte pe toţi”, a punctat secretarul american al apărării.

În 2014, aliaţii s-au angajat să crească cheltuieile dedicate apărării cu echivalentul a 2% din PIB până în 2024, însă doar nouă state membre au atins acest obiectiv în 2019, iar Germania a avertizat deja că nu va putea atinge această ţintă „înainte de începutul deceniului 2030”.

Editor web: Luana Păvălucă 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...