Reportaj CNN într-un spital pentru pacienți cu coronavirus din New York: Şase resuscitări, patru morţi în 40 de minute

Data actualizării: Data publicării:
reportaj-cnn-spital-new-york-coronavirus

Opt etaje, două mii de angajaţi, majoritatea cadre medicale. Este mica armată dintr-un spital de stat din Brooklyn, New York, care luptă cu epidemia de coronavirus, în cel mai puternic focar din Statele Unite. Deşi în mod normal sunt interzise filmările în spitale pentru a proteja intimitatea bolnavilor, o echipă CNN a primit totusi dreptul de a filma peste tot. Atenție, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoțional.

Prima linie de pe frontul anticoronavirus. Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Universtar din Brooklyn, parte a Universităţii de Ştiinţe SUNY Downstate. Pacient după pacient după alt pacient. Toţi, luptând pentru fiecare respiraţie. Această dimineaţă a fost deosebit de grea.

Cynthia Benson, medic: „Ziua asta este deosebit de intensă. Au murit mai mulţi pacienţi... într-un interval de timp foarte scurt. Noi suntem pregătiţi pentru un astfel de deznodământ, dar când se întâmplă de atâtea ori într-o singură tură, e destul de greu de suportat.”

Când echipa CNN a ajuns în unitatea de primiri urgenţe, ultima victimă a coronavirusului este sigilată chiar în zona de preluare a pacienţilor, unde medicii au încercat să-i salveze viaţa. Echipa CNN a vizitat SUNY Downstate timp de aproape trei ore, vineri. Cât timp au fost acolo, doar la Urgenţe, şase pacienţi au intrat în fază critică, adică au suferit un atac cardiac sau insuficienţă respiratorie. Patru dintre ei au murit. Partea devastatoare a unei singure zile.

Cynthia Benson, medic: „Ne-am pregătit pentru astfel de situaţii, ştiam ce ne aşteaptă, dar nu la un asemenea nivel. În mod obişnuit poţi avea un cod de resuscitare, poate într-o tură proastă chiar două. Implică o anumită emoţie, te întrebi dacă ai făcut tot ceea ce puteai face. Cred că este foarte greu să te pregăteşti pentru acest nivel de boală şi de suferinţă, de morbiditate și mortalitate în atât de puţin timp. Cred că niciunul dintre noi nu a fost pregătit pentru aşa ceva.”

Reporter CNN: Aţi mai văzut vreodată această unitate de primiri urgenţe atât de aglomerată?

Lorenzo Paladino, medic: „Nu ca în aceste zile. (Încă nu aţi atins capacitatea maximă, dar sunteţi foarte aproape.) Da, suntem foarte aproape. Sunt momente în care aici, la Urgenţă, nu ai loc să te mai mişti, de aceea am pus la punct un sistem în care îi tratăm aici pe holuri sau în alte saloane, nu mai vin alte cazuri cum ar fi copiii, aşa că am preluat locurile de la pediatrie. Tot aici avem şi o clinică unde putem instala alte paturi. Pacienţii aşteaptă acolo, după ce îi stabilizăm aici, apoi îi ducem la etajele superioare.”

Coridoare întregi pline cu pacienţi infectaţi cu coronavirus. Pacienţi în stare gravă, care se chinuie să respire. Aceasta este realitatea luptei cu acest virus. La unii pacienţi, virusul le atacă plămânii, îi privează de oxigen, sufocându-i treptat.

Lorenzo Paladino, medic: „În cazurile de COVID-19, pneumonia nu afectează doar un plămân, ci mai degrabă pe amândoi. Astfel, pacientul nu mai are niciun plămân funcţional şi, dincolo de asta, infecţia este generalizată la nivelul plămânilor, cu o reacţie inflamatorie masivă, cu efecte grave asupra plămânilor.”

Ajutorul dat acestor pacienţi aflaţi în stare critică, pentru a putea respira, este la fel de simplu cum prevăd tratatele medicale, dar tot constituie o necunoscută, pentru că acest coronavirus este deosebit de rezistent, crează confuzie printre medici şi ucide pacienţii.

Lorenzo Paladino, medic: „În ceea ce priveşte capacitatea de a respira, trebuie să eliberăm căile respiratorii atunci când sunt atât de afectate, din cauza lipsei de oxigen, încât pacienţii nu mai pot respira singuri.”

Reporter CNN:  Care este rata mortalităţii? Ce se întâmplă când ajung dependenţi de ventilatoare, care este mortalitatea?

Lorenzo Paladino, medic: „Rata mortalităţii creşte exponenţial. (Cu alte cuvinte, mor şi mai mulţi pacienţi.) Într-adevăr. Numărul de morţi nu este acelaşi de la o ţară la alta, există diverşi factori, dar suntem toţi de acord că este un ritm exploziv.”

Lorenzo Paladino este medicul care a făcut posibilă ajutarea concomitentă a mai multor pacienţi, conectaţi la un singur aparat de ventilaţie. Totuşi, speră să nu fie nevoie de această tehnică la spitalul în care lucrează.

Lorenzo Paladino, medic: „Ceea ce nu ne lasă să dormim noaptea este exact ceea ce încercăm să facem aici, la SUNY Downstate. Să le putem oferi alternative pacienţilor. Nu doar în privinţa ventilării. Dar şi posibilitatea de a avea acces la un dispozitiv pentru tratamentul cu presiune pozitivă continuă la izolare, flux continuu de oxigen, realizăm tot felul de proceduri prin care să împiedicăm sufocarea, pentru a nu ajunge la atac cardiac.”

Nu doar în unitatea de primiri urgenţe sunt pacienţi care se chinuie să respire. Codurile sunt anunţate în timp ce încercăm să discutăm cu alţi medici în alte părţi ale spitalului, sunt anunţuri aproape fără întrerupere... că alt pacient are nevoie de resuscitare. Anunţurile îi privesc pe pacienţi internaţi care nici nu sunt la urgenţe.

Reporter CNN: Acesta este al cincilea sau al şaselea cod de resuscitare...

Robert Foronji, medic: „Codul 99 (pacient care necesită resuscitare - n.r.) este în mod obişnuit foarte rar, cred că avem zece coduri 99 în decursul a cel puţin 12 ore. (Reporter: Dar noi suntem aici cam de 30-40 de minute, iar acesta este al cincilea sau al şaselea cod de resuscitare...) Da, şi un astfel de cod necesită câte o echipă care să conecteze un pacient la un aparat de ventilaţie.”

Ceea ce este şi mai şocant la ceea se întâmplă în unitatea de primiri urgenţe a acestui spital, unul din cele trei din New York, care se pregătesc din mers să trateze doar pacienţi cu coronavirus, este ceea ce se petrece afară... este linişte, o zi de început de primăvară.

Reporter CNN: Nu mai este agitaţie, e chiar plictisitor pentru mulţi oameni, dar noi ne confruntăm cu un dezastru.

Robert Gore, medic: „Categoric, este un dezastru. Este dificil de înţeles pentru oamenii care nu lucrează într-un spital, pentru că iată, conduci pe New York Avenue sau Nostrand Avenue, şosele în mod normal foarte aglomerate, iar acum parcă auzi greierii... dar aici la urgenţe este o asemenea intensitate, cum întâlneşti doar în zonele de catastrofă naturală, cum vezi la televizor în lumea întreagă.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...