Record istoric pe bursa americană, care reacționează la veștile din politică

Data publicării:
bursa New york trader bucurie
Bursa americană reacționează la veștile bune din politică, în ciuda crizei economice generate de pandemie Foto: Guliver/GettyImages

Încuviințarea tranziției de către Donald Trump, adică normalitatea și transferul pașnic de putere, a indus noi creșteri în piețele de capital. Indicele Dow Jones Industrial Average a depășit, marți, pentru prima dată în istorie, nivelul de 30.000 de puncte.

Maximul pre-pandemic, înregistrat în februarie, era puțin peste 29.500 de puncte. Față de căderea din martie, când intrase sub 20.000 de puncte, este o creștere de peste 50%.

Cel puțin, în ultima perioadă au fost creșteri susținute, generate ba de limpezirea alegerilor americane, ba de fiecare veste bună despre un vaccin. Bursa americană a ajuns acum la un nivel record, cu toate că economia este departe de o situație la fel de fericită. Analiștii estimează că revenirea economiei la nivelul dinaintea pandemiei se va produce cel mai devreme peste un an.  

The New York Times scrie că Wall Street, care crește pentru a doua zi consecutiv, reacționează și la vestea că președintele ales Joe Biden o va numi ca șefă a Trezoreriei pe Janet Yellen, fosta șefă a Federal Reserve (banca centrală americană).

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...