Reacția prezentatoarei TV, ţinta comentariilor vulgare rostite de Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
nancy
Foto: Facebook

Nancy O’Dell, prezentatoarea emisiunii “Entertainment Tonight”, a făcut prima declaraţie publică despre incidentul în care a fost implicată fără voia ei în acest weekend. O’Dell a spus că este întristată de faptul că genul de comentarii vulgare precum cele pe care Donald Trump le-a făcut ”există încă în societatea de astăzi”, informează variety.com citat de News.ro.

nancy
Foto: Facebook

Lăsând politica la o parte, mă întristează faptul că aceste comentarii încă există în societatea noastră. Când am ascultat comentariile ieri, am fost dezamăgită să aud o asemenea «obiectificare» a femeilor”, a declarat prezentatoarea.

”Conversaţia trebuie să se schimbe, pentru că nicio femeie şi nicio persoană nu ar trebui să fie subiectul unor comentarii atât de grosolane, indiferent că se află sau nu în faţa camerelor de filmat. Toată lumea merită respect, indiferent de poziţie sau gen. Ca femeie care a muncit mult pentru a-şi construi o carieră, ca mamă, simt că este de datoria mea să vorbesc, cu speranţa că noi, ca societate, vom încerca întotdeuna să fim mai buni”, a adăugat Nancy O’Dell.

Nancy O’Dell era coprezentatoare a emisiunii “Access Hollywood” în anul 2005, când Donald Trump a făcut comentarii vulgare la adresa ei. Într-o înregistrare care a apărut pe internet, Trump este auzit spunându-i coprezentatorului emisiunii, Billy Bush, că a încercat să o seducă pe Nancy O’Dell, dar a fost respins pentru că era căsătorită.

Comentariile candidatului republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii au fost înregistrate în timp ce o echipă a emisiunii “Access Hollywood” se îndrepta cu un autobuz spre platourile de filmare a serialului “Days of Our Lives”, unde Donald Trump urma să aibă o scurtă apariţie.

Fostul secretar de stat Condoleeza Rice s-a alăturat liderilor republicani care i-au cerut candidatului la preşedinţie Donald Trump să se retragă din cursă, după cel mai recent scandal privind declaraţiile vulgare legate de femei făcute de omul de afaceri intrat în politică. 

Numeroşi lideri ai Partidului Republican, printre care preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, preşedintele majorităţii republicane din Senat, dar şi senatorul John McCain, fost candidat la alegerile prezidenţiale, şi-au retras susţinerea faţă de Trump.

Chiar şi candidatul lui Trump la vicepreşedinţie, Mike Pence, s-a declarat “ofensat” de afirmaţiile colegului său din cursa pentru Casa Albă.

De asemenea, actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California din partea Partidului Republican, a anunţat, sâmbătă seară, pe contul lui de pe reţeaua de socializare Instagram, că nu va vota pentru reprezentantul acestei formaţiuni politice la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri