Preşedintele SUA Donald Trump l-a propus vineri pe congresmanul republican John Ratcliffe la conducerea serviciilor naţionale de informaţii, în condițiile în care în urmă cu şase luni renunţa să-i încredinţeze acestuia postul, din cauza criticilor referitoare la lipsa lui de experienţă, relatează CNN.
Preşedintele Donald Trump a anunţat pe Twitter că propune numirea lui John Ratcliffe, un membru al Camerei Reprezentanţilor cunoscut ca fiindu-i foarte devotat, în funcţia de director al serviciilor naţionale de informaţii. „John este un om excepţional, cu un talent deosebit”, a argumentat Trump.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Rolul directorului național al serviciilor de informaţii este de a stabili priorităţile între ameninţările cu care se confruntă SUA. Funcţia de director al Serviciului Naţional de Informaţii (sau al Comunității de Informații) a fost creată după atacurile din 11 septembrie 2001 cu scopul de a monitoriza şi coordona cele 17 agenţii de informaţii ale Statelor Unite.
Toate persoanele care au ocupat acest post până în prezent au fost fie foşti diplomaţi cu experienţă în privinţa chestiunilor de securitate naţională, fie foşti militari, oficiali din Pentagon sau directori ai agenţiilor de informaţii.
Preşedintele SUA, Donald Trump, anunțase încă din vara anului trecut că intenţionează să îl nominalizeze pe John Ratcliffe pentru postul de director al Comunităţii serviciilor de informaţii americane, înlocuindu-l astfel pe Dan Coats, care a decis să demisioneze. Însă au fost obiecții din ambele tabere, și republicană, și democrată, în privința experienței și pregătirii pe care ar avea-o congresmanul pentru acest post, astfel că acesta a decis în cele din urmă să refuze nominalizarea.
Numai că președintele Donald Trump face acum o nouă încercare de a numi o persoană care să-i fie fidelă - eventual și pentru un următor mandat - în acest post sensibil. Ratcliffe a fost unul dintre cei mai zeloși susținători ai lui Trump în timpul recentei proceduri de impeachment.
La începutul lunii, Donald Trump îl numise pe ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, director interimar al comunității de informații, însă interimatul expiră la 11 martie, iar președintele trebuia să facă până atunci o nominalizare, ceea ce îi permite lui Grenell să mai rămână în funcție.
Rămâne de văzut dacă Senatul, dominat de republicani, îl va confirma prin vot pe Ratcliffe, după ce a ridicat obiecții anul trecut când a fost nominalizat prima oară.
Editor: Luana Păvălucă