PIB-ul SUA pierde 230 de miliarde de dolari anual din cauza violenței armate
Data actualizării: Data publicării:
Violența armată costă Statele Unite aproape 230 de miliarde de dolari în fiecare an. Asta înseamnă circa 1,4% din Produsul Intern Brut, potrivit unui raport comandat de congresmenii democrați, scriu jurnaliștii Agerpres.
Statele rurale Mississippi și Alabama au cele mai mari costuri ale violenței armate ca proporție din economiile lor. Aici mulți dintre locuitori dețin arme. Tot aici se înregistrează cele mai mari rate ale sinuciderilor cu arme de foc.
În plus, Alaska are cea mai ridicată proporție de decese provocate de arme de foc, raportat la populație, dintre toate statele din SUA. O altă concluzie a raportului - tinerii și copiii sunt expuși unui risc mai mare de a fi răniți sau uciși cu arme de foc peste ocean decât în alte țări dezvoltate din lume.